spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTZeci de elevi botoşăneni au pierdut banii de liceu din cauza absenţelor

Zeci de elevi botoşăneni au pierdut banii de liceu din cauza absenţelor

91 de liceeni botoşăneni au pierdut sprijinul financiar acordat de stat în cadrul Programului guvernamental „Bani de liceu”, a anunţat Ciprian Manolache, inspector şcolar şi purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean. Cei 91 de elevi nu vor mai primi lunar câte 250 de lei din cauză că au lipsit de la cursuri, ajutorul fiind sistat la 20 de absenţe nemotivate. La începutul anului şcolar au fost incluşi în acest program guvernamental 2046 de liceeni. Numărul acestora a scăzut în fiecare lună. Astfel, în octombrie 2018 au pierdut banii de liceu 22 de elevi, în noiembrie 32, în decembrie 21, iar luna trecută 16.

Programul naţional „Bani de liceu” se adresează elevilor care urmează liceul la zi şi care se află în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii cererii este de maxim 500  de lei, precum şi elevii care beneficiază de o măsură de protecţie ori aflaţi sub tutelă sau curatelă, în cazul respectării condiţiei de venit.

Sprijinul financiar de 250 de lei lunar se acordă pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat sau de diplomă şi pe perioada practicii în producţie.

În raport cu numărul beneficiarilor din celelalte judeţe ale Moldovei, Botoşaniul ocupa toamna trecută locul patru. Pe primul loc se afla judeţul Suceava cu 4596 de beneficiari, urmat de Iaşi (3372), Vaslui (2607), Botoşani (2404), Neamţ (1958), Vrancea (1561), Bacău (1543) şi Galaţi (1094).

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
18.8 °
17.8 °
61 %
0.5kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...