Pesta porcină africană se extinde în judeţ.
Autorităţile au anunţat astăzi că doi porci mistreţi au fost diagnosticaţi pestă porcină africană de laboratorul din Suceava şi se aşteaptă şi rezultatele finale de confirmare a virusului de la laboratorul din Bucureşti. Cei doi porci mistreţi au fost vânaţi la sfârşitul săptămânii pe un fond de vânătoare din comuna Ibăneşti, alături de alţi opt porci. „Sunt două noi focare, secundare aş putea spune, pe Fondul de vânătoare Huntsmanship de la Ibăneşti, ca urmare a zilei în care s-a mers la vânătoare şi s-au împuşcat zece mistreţi, în urma cărora s-au recoltat probe pentru pesta porcină africană… În acest caz obligativitatea, după ce împuşcă porcii, este de a se trimite probe la Direcţia Sanitar Veterinară. În caz că sunt negative se dă drumul la consum, dacă sunt pozitive se procedează la îngroparea acestora. Având în vedere că cei doi porci cu suspiciune de pestă porcină erau în contact cu ceilalţi opt care au ieşit negativ, asta înseamnă contaminare şi s-a decis ca toţi să fie îngropaţi în aceeaşi groapă”, a declarat Minodora Vasiliu, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Botoşani.
Aceasta susţine că cele două focare sunt considerate secundare pentru că ele au apărut în aceeaşi zonă cu primul focar de pestă porcină descoperit pe 20 ianuarie la mistreţul mort din Pădurea Alba (Hudeşti).
47 de maidanezi eutanasiați
Apariţia virusului pestei porcine la Pomârla a dus şi la uciderea a zeci de câini vagabonzi din marginea pădurii, aceştia fiind unul din principalii vectori de transmitere a virusului. „47 de câini s-au combătut, există trei filtre 24 din 24 de ore. Nu se mai intră în pădure, nu se mai iese din pădure în zona unde a existat focarul de pestă africană. Oamenii sunt informaţi, se continuă inventarul şi până miercuri o să avem rezultatele”, a mai declarat Minodora Vasiliu.
Primarul de la Pomârla cere bani de la CJ
Primarul comunei Pomârla, Dumitru Chelaru, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că va cere bani din fondul Consiliului Judeţean (CJ) pentru acţiuni de prevenire şi limitare a pestei porcine africane. „Nu este doar o problemă a comunei Pomârla. Din nefericire, noi am fost sortiţi să suportăm primii pesta porcină africană. Este o problemă a judeţului Botoşani. Nu noi avem abatoare, nu noi avem un şeptel mare de porci. Au ceilalţi din zonele limitrofe şi din judeţul Botoşani. Considerăm că este o problemă a judeţului şi o gestionăm ca atare. Vom depune o documentaţie prin care cerem 50.000 lei pentru a face aceste acţiuni cum trebuie”, a precizat Chelaru.
Porci sacrificați pe furiș
Primarul Dumitru Chelaru mai susţine că în comuna pe care o conduce, două treimi din porci au fost deja sacrificaţi de proprietari. „Reacţia oamenilor a fost imediată şi peste posibilităţile noastre de înţelegere pentru că în prima seară, după ce s-a anunţat în media acest virus, două treimi din porcii din comuna Pomârla au fost sacrificaţi… aşa reacţionează oamenii la neîncredere. Nu au încredere în autorităţi, nu au încredere în despăgubiri”, a declarat primarul Pomârlei.
Directorul DSVSA Botoşani, Minodora Vasiliu, a atras atenţia că sacrificarea animalelor în gospodării de către proprietari nu duce şi la dispariţia virusului din locul respectiv, în timp ce adjunctul său, Ovidiu Airimiţoaie, a anunţat că sătenii a căror porci au fost sau vor fi răpuşi de pesta porcină africană vor primi între opt şi zece lei pe kilogram, în funcţie de rasa porcului şi cum a fost acesta îngrijit. Astfel, în cazul primelor patru porcilor sacrificaţi, care aveau cam 130 de kilograme, sătenii din Pomârla urmează să primească cel puţin 1.000 de lei.
Pesta porcină africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic.