După alte câteva decenii, însemnul municipal al Botoşanilor este din nou schimbat. La 14 august 1779, pe actul pe care Cerbul, staroste de jidovi şi cu fraţii săi, vând un loc de casă din târg lui Adam Paraschiv, este aplicată o pecete nouă, prima diferenţă majoră faţă de cea precedentă fiind dată de poziţia în câmp a păunului, orientat de această dată spre dreapta.
O altă diferenţă lesne de observat este aceea că în noua pecete legenda este încadrată într-o exergă. Un element de noutate insolită îl constituie menţionarea în registrul inferior al câmpului, sub terasa pe care se află pasărea, care abia mai păstrează vagi asemănări cu un păun, a anului 1780. Aceasta era, aşadar, pecetea deja pregătită pentru anul următor, deşi până atunci mai erau patru luni! În exergă, cu litere mai îngrijite decât în precedentele sigilii, legenda se desfăşoară după cum urmează: „†PECETE TÂRGULUI BOTOŞONI” (sic!). Sugestiv pentru noile realităţi urbane din Botoşani şi din alte târguri ale Ţării Moldovei este locul în care s-a aplicat pecetea: în colţul din stânga jos al actului, înghesuită de iscăliturile părţilor implicate în vânzare şi ale martorilor lor. În dreapta peceţii, cel care a şi aplicat-o scrie: „Eu P<a>văl cupar am pus pecete”; nici un cuvânt, aşadar, despre şoltuz, o instituţie care, cel puţin la Botoşani, era pe cale de dispariţie.
Deşi fusese făcută cu gândul de a fi folosită începând cu anul 1780, această pecete a fost retrasă nu atât din cauza scrierii defectuoase a numelui târgului (să fi fost meşterul care a făcut tiparul mai puţin familiarizat cu limba română?), cât mai ales deoarece în anul 1780 apare o nouă ştampilă municipală, reprezentându-l pe Sf. Gheorghe ucigând balaurul. Legenda încadrată în exergă lămureşte noua situaţie: „PECETEA TÂRGULUI BOTOŞAN<I> AFIEROSIT LA S<FÂN>T<UL> GHEO<R>GHIE 1780”.
Afierosirea (hărăzirea, acordarea dreptului de aplicare) peceţii municipale la o biserică domnească era de natură a suplini autoritatea laică a lucrului judecat sau actului încheiat, pe care şoltuzul o exercita, prin intermediul sigilării respectivului act, autoritate care încetase să mai existe în condiţiile în care instituţia şoltuzului şi a pârgarilor era în plină disoluţie, cu autoritatea spirituală pe care o aveau Biserica şi oamenii săi. Cu aceasta ia sfârşit şi iluzia reprezentativităţii, în vechiul său înţeles, a celui care aplica sigiliul, din moment ce de atunci înainte acest lucru urma să îl facă epitropul acelei biserici, una dintre cele trei ctitorii domneşti din târg.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
Sigiliul din 14 august 1779
(ultimul cu păunul)
Noul sigiliu, din 1780, cu Sf. Gheorghe
(dreptul de a aplica pecetea revenea bisericii Sf. Gheorghe)
