Polițiștii botoșăneni au evitat prodicerea unei tragedii, după ce au oprit în trafic un bărbat care a urcat beat la volanul unei mașini, a avariat un autoturism, apoi și-a continuat liniștit drumul.
Potrivit polițiștilor, vineri, un șofer i-a alertat că în timp ce își conducea autoturismul pe strada Gării din municipiul Botoşani, ajuns la intersecţie cu strada Calea Naţională, a fost acroşat de un alt vehicul, care ulterior şi-a continuat deplasarea.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au depistat autoturismul respectiv pe Calea Naţională din municipiul Botoşani, acesta fiind condus de un bărbat de 40 de ani.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică şi se afla într-o stare vizibilă de ebrietate, s-a încercat testarea alcoolscopică, procedură pe care însă a refuzat-o. “Ulterior el a fost condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului”, arată IPJ Botoșani.