De Ziua îndrăgostiţilor conducerea Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement (DSPSA) a organizat deschiderea zonei de bazine interioare din cadrul Parcului Regional de Agrement Cornişa. Vizitatorii au fost aşteptaţi cu o arcadă din flori şi baloane, dar şi cu turtă dulce, în formă de inimă, cu glazură roz. La ora 14.00, anunţată pentru deschidere, primul client a fost un botoşănean în vârstă de 65 de ani, urmat de un tânăr tată cu doi fii. „Am urmărit de ani de zile, dar în decembrie, când s-a dat drumul, nu am ştiut, am aflat după o zi, două. Cred că o să fie foarte bine. Mulţi botoşăneni, chiar eu mă duceam la piscine la Suceava, la Cacica, duminica, în weekend. Va fi foarte bine pentru botoşăneni”, a declarat botoşăneanul.
O altă botoşăneancă, venită cu doi nepoţi la piscină, a declarat că va deveni client fidel, alături de toţi membrii familiei sale.
Potrivit celor precizate de Eugen Ţurcanu, directorul DSPSA, pentru personalul de la Cornişa astăzi a fost o zi mare, satisfacţia fiind aceea că s-a reuşit deschiderea oficială a piscinei interioare.
La această zonă au fost făcute timp de două luni teste. La piscinele interioare pot intra 156 de persoane, iar în zona de saune 70-80 de persoane. Programul stabilit pentru botoşăneni este zilnic, între orele 10.00 – 22.00.
În zonă a ajuns şi primarul Cătălin Flutur, edilul dorind să se convingă singur cum este primit noul obiectiv de către botoşăneni. „Este al treilea obiectiv important pe care astăzi îl dăm publicului larg spre utilizare. Este un moment de satisfacţie clar, pentru că ceea ce se întâmplă la Botoşani este un lucru aşteptat de botoşăneni de mult timp. Am încercat să facem un lucru unic. Prin suprafaţa mare a parcului şi prin tot ce înseamnă obiective pe care le avem aici, este de departe cel mai mare şi cel mai complet din ţară şi sperăm că va merita în timp, investiţia care s-a făcut aici”, a declarat edilul.
În zona de piscine interioare, botoşănenii au la dispoziţie piscina mare, lângă care se află o piscină pentru copiii cu vârsta până în şapte ani, un bazin de înot contracurent, un alt bazin, două tobogane interioare, la care se adaugă saună finlandeză, grotă cu zăpadă, biosaună, hamam, sală de masaj, solar orizontal, solar vertical, sală de masaj duş vichy, zonă de relaxare, bazin hidroterapie, zonă de relaxare unde sunt două bazine cu apă rece, sală de forţă.
Pentru copii, în intervalul orar 10.00 – 13.00, de luni până vineri, tariful este 15 lei şi 20 de lei pentru adulţi.
Pentru trei ore de luni până duminică, între orele 13.00-22.00, copiii vor plăti 25 de lei, iar adulţii 30 de lei. Cei care vor dori să stea la bazine o zi întreagă, în cursul săptămânii, vor achita 30 de lei (copii) şi 40 de lei (adulţi). În zilele de sâmbătă, duminică sau sărbători legale, copiii vor scoate din buzunar pentru o zi de bălăceală 35 de lei, iar adulţii 50 de lei.
La saună se plăteşte 10 lei în timpul săptămânii, pentru persoanele care au achiziţionat un bilet de intrare la piscină, respectiv 15 lei în weekend şi sărbătorile legale, în timp ce la solar, pentru patru minute, tariful este de cinci lei, respectiv şapte lei. Închirierea unui prosop costă şapte lei, iar a unui halat 12 lei. În cazul în care se pierde brăţara de acces se va plăti 100 de lei. Un abonament cu zece intrări pe lună în zona de bazine costă 240 de lei.