Viteză redusă şi siguranţă minimă în trenurile care leagă municipiile Iași și Dorohoi. Pe acest tronson, calea ferată este deformată, iar călătorii cer repararea acesteia, pentru mulți fiind principala sursă de deplasare spre cele două municipii.
Sătul de condiţiile în care circulă cu trenul, unul dintre călători a filmat calea ferată şi a postat fotografiile pe reţelele de socializare. În imagini se vede cum linia care face legătura între Iaşi şi Dorohoi are denivelări.
Zilnic, pe această cale ferată trec 13 trenuri. Pentru că linia este strâmbă, locomotiva circulă cu viteză redusă. Nu doar că se circulă cu viteză redusă, dar denivelările sunt resimţite de călători, iar de condiţii decente nici nu poate fi vorba. „Aiurea, niciun fel de condiţii. Nu au perdele, mizerie, tot ce vrei şi ce nu vrei. Nu ai cum să urci în tren pentru că postamentul este jos şi treapta este aproape la un metru, cum să urci? Îţi trebuie scăunel”, a declarat unul dintre călători pentru Digi 24.
Tronsonul a fost preluat în 2009 de o companie privată care, prin contract, s-a angajat să întreţină calea ferată. Cei de la CFR au menţionat, într-un răspuns oferit Digi24 că firma tespectivă trebuie să menţină în stare de funcţiune infrastructura feroviară cu toate mijloacele fixe şi echipamentele conexe, precum şi materialul rulant utilizat, conform normelor tehnice şi prevederilor instrucţionale din sistemul de transport feroviar. Mai mult, trebuie să întreţină şi să repare secţiunea de drum respectivă. „Motivul este clar: neîntreţinere, neîntreţinere, neîntreţinere! Asta se face, de obicei, la şapte-opt ani, nouă ani. Probabil că au mult mai mult perioada de când nu s-au făcut aceste lucrări şi atunci asta este situaţia. Pericolul care este să deraieze. Dacă nu se reduce viteza de circulaţie”, a declarat prof. univ. dr. ing. Teodor Broşteanu de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi.
În zona Iaşi firma privată a luat în administrare 330 de kilometri de cale ferată, iar în total, în România, gestionează peste 1.500 de kilometri.