spot_img
miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăLocal BTDublă sărbătoare în municipiul Botoşani

Dublă sărbătoare în municipiul Botoşani

Tradiţionalele manifestări prilejuite de Zilele Municipiului Botoşani ar putea fi organizate în acest an în luna mai, pentru ca sărbătoarea oraşului că coincidă cu deschiderea grandioasă a Parcului Regional de Agrement Turistic şi Sportiv Cornişa. Asta pentru că 23 aprilie, ziua în care este cinstit Sfântul Gheorghe, cade în acest an în Săptămâna Mare şi, potrivit normelor bisericeşti, Sfântul Gheorghe va fi sărbătorit în a doua zi de Paște. „Sărbătorirea Sfântului Gheorghe în a doua zi de Paști ar însemna clar pentru noi o amânare a manifestărilor pe care le-am fi făcut şi ne putem gândi să amânăm cu o săptămână – două pentru că am vrea ca deschiderea oficială a Parcului Cornişa să o facem cât mai aproape de deschiderea sezonului estival”, a declarat Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoşani.

Edilul a adăugat că organizarea celor două manifestări în aceeaşi perioadă ar însemna şi o economie la bugetul local. Totodată, Cătălin Flutur a dat asigurări că va fi organizat „ceva cu totul special”, urmând a fi invitaţi la Botoşani artişti de talie internaţională şi naţională.

„Căutăm colaboratori şi sponsori. Vom prinde şi o sumă în bugetul local pentru organizare, dar, deocamdată, nu avem buget”, a concluzionat Cătălin Flutur.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
22.7 ° C
22.7 °
22.2 °
48 %
7.7kmh
5 %
mie
23 °
J
21 °
vin
21 °
S
20 °
D
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa se procedează zilele astea, dacă uiți ceva de pe listă, ai și unde parca când te întorci și cărucior de cumpărături la îndemână.

EDITORIAL

Rândurile de față nu se doresc a fi destinate nici academicienilor și nici proștilor. Sunt pentru oamenii normali care n-au trecut ca gâsca prin...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie...  - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...