Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoşani, a declarat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă că „a fost o luptă dură pe buget”, însă acesta va acoperi doar primele două trimestre şi o parte din trimestrul III al anului, iar în rest, „Dumnezeu cu mila!”. Edilul a crezut până în ultimul moment că primarii au parteneri de dialog în Guvern, însă s-a convins că guvernanţii încearcă să regleze marile probleme cu care se confruntă bugetul naţional prin bugetele localităţilor.
„Nu avem posibilitatea să facem un buget fezabil, un buget acoperitor pentru toate problemele pe care le avem. Am fost exact în povestea aia cu Albă ca Zăpada, când vine mama cea rea şi ne dă mărul otrăvit. Mărul otrăvit ne-a fost dat, aşa, cu toată inima, dintr-un paner cu mere care ar fi trebuit să însemne creştere economică şi un program de guvernare realizat până în cel mai mic amănunt şi <toată lumea trăieşte bine în România, este lapte şi miere>. Vă spun că nu este lapte şi miere, este doar fiere în momentul de faţă”, a declarat Cătălin Flutur.
Edilul a arătat că mărul otrăvit vine dintr-un discurs halucinant pentru toată lumea cu „v-am mărit bugetele, nu vă mai dăm 43% din impozitul pe venit, vă dăm chiar 60%”.
„O să auziţi discursul acesta în continuare, că noi vom primi mai mulţi bani. Una este să primeşti mai mulţi bani, şi în acelaşi timp să-ţi dea o sarcină bugetară, care înseamnă mai mult decât banii pe care-i primim. Noi şi aşa aveam o mare problemă cu bugetul, pe care am spus-o tot timpul. Dacă nu vom primi din impozitul pe venit o cotă mai mare, nu ne descurcăm. În momentul de faţă, am primit o cotă mai mare, dar şi obligaţii care fac în aşa fel încât ceea ce am primit, nu numai să nu conteze pentru noi, dar ne dau şi obligaţii în plus”, a arătat edilul.
Potrivit primarului, dacă anul trecut, în luna ianuarie, municipalitatea a încasat din impozitul pe venit 5,9 milioane de lei, în ianuarie 2019 această sumă a fost de doar 3,6 milioane de lei. „Deja am pierdut undeva la 2,3 milioane de lei. Păstrând proporţiile de anul trecut, fără această pierdere din luna ianuarie, păstrând veniturile de anul trecut, avem un calcul foarte clar. Anul trecut am încasat din impozitul pe venit 43,2 milioane de lei (cotă de 43% din impozitul pe venit), dacă aplicăm 60% anul acesta, vom încasa undeva la 60,279 milioane de lei. Numai cheltuielile care înseamnă ceea ce ni s-a dat, indemnizaţiile persoanelor cu handicap, ale însoţitorilor şi tot ce înseamnă problemele persoanelor cu dizabilităţi, sunt estimate undeva la 18,492 milioane de lei. Deci, după această creştere, ni s-a dat, dar ni s-a şi luat, noi rămânem la un impozit pe venit de 41,780 milioane de lei, mai mic faţă de anul trecut cu aproape un milion şi jumătate. Nu numai că speram că o să ne echilibrăm bugetul cu sumele din impozitul pe venit, din contra, luăm mai puţin”, a explicat Cătălin Flutur.
Acesta a reamintit că a propus măsuri „absolut rezonabile” care duceau la suplimentarea veniturile municipalităţii, respectiv o creştere la impozitul pe un apartament de zece lei pe an, la o maşină de şase lei pe an, reducerea subvenţiilor la termoficare şi la transport, însă acestea nu au avut nici un ecou în rândul consilierilor municipali social democraţi.
„Atitudinea în sine pe care o a cei care conduc în momentul de faţă ţara, de la ministrul de Finanţe care probabil are o mare poveste cu primarii de municipii şi cu primarii în general, pentru că şi Asociaţia Oraşelor din România a luat atitudine, modul în care sunt trataţi aceşti oameni nu are niciun fel de legătură cu poziţiile pe care le ocupă dumnealor acolo (în Guvern – n.r.), pentru că fără voturile pe care le-au avut de la acei conducători ai UAT-urilor, nu erau nici ei acolo. Ei închid bugetul într-un singur mod. Nu vreau să folosesc cuvinte grele şi urâte, dar toată lumea înţelege că venind aceste cheltuieli la autorităţile locale pot să existe şi probleme”, a concluzionat Cătălin Flutur.