marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTLa un pas de crimă. Acuzaţii grave după o dispută între fraţi

La un pas de crimă. Acuzaţii grave după o dispută între fraţi

O dispută între fraţi, cu accente violente, va fi tranşată în instanţă. Şi nu oricum, unul dintre protagonişti urmând să fie judecat pentru tentativă de omor. Astfel, după o anchetă care a durat mai bine de trei ani, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a lui Ioan C, din comuna Ungureni, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie sub forma tentativei de omor. “S-a reţinut că, în ziua de 8 septembrie 2015, în timp ce se afla pe drumul public din satul Vicoveni, inculpatul l-a lovit şi înţepat cu o furcă pe fratele său, cauzându-i leziuni traumatice pentru vindecarea cărora a necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa”, se precizează într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

În fapt, cei doi fraţi, Ioan şi Marcel C, de 50 de ani şi respectiv 48 de ani, s-au întâlnit în ziua cu pricina în satul Vicoleni, unde moşteniseră o casă, împreună cu sora lor. După ce s-au cinstit, şi-au adus aminte că nu au făcut succesiunea după părinţi şi s-au luat la ceartă. Neintervenind în conflict, femeia a plecat, lăsându-i pe bărbaţi să se bată. Opriţi de poliţişti, aceştia au lăsat să se înţeleagă că totul părea în regulă, doar că fratele mai mare s-a înarmat cu o furcă şi o bâtă şi a plecat pe urmele fratelui mai mic, l-a ajuns şi i-a aplicat o corecţie. Doborât la pământ, Marcel C. a reuşit să ajungă acasă, după care a sunat la 112. Preluat de o ambulanţă, el a fost transportat iniţial la Spitalul Judeţean, după care a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţe “Sf. Spiridon” Iaşi.

Anunţaţi din nou despre bătaie, poliţişti au deschis atunci o anchetă pentru a elucida cele întâmplate, însă în momentul în care au ajuns la domiciliul agresorului, bărbatul a devenit violent, aşa că individul a fost încătuşat, urcat într-o ambulanţă şi internat la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Botoşani, de unde a fost externat câteva zile mai târziu. Găsit responsabil pentru cele întâmplate, Ioan C. va trebui să dea acum explicaţii în faţa magistraţilor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.5 ° C
4.6 °
4.4 °
74 %
3.7kmh
100 %
mar
6 °
mie
7 °
J
4 °
vin
6 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...