spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTAcţiune inedită a poliţiştilor la Şcoala 11

Acţiune inedită a poliţiştilor la Şcoala 11

Astăzi, poliţiştii botoşăneni au avut o întâlnire cu mai mulţi elevi din cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 11 cărora le-au transmis informaţii utile pentru siguranţa personală, în scopul reducerii gradului de victimizare al acestora. “Activităţile desfăşurate fac parte din Programul educaţional naţional “Şcoala Siguranţei Tedi”. La activitate au participat elevi ai claselor I, acestora fiindu-le oferite sfaturi preventive despre cum să se comporte pe stradă, în locurile de agrement sau dacă rămân singuri acasă”, se precizează într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ). Întâlnirea a avut un caracter interactiv, poliţiştii învăţându-i pe copii cum să traverseze în siguranţă, care sunt regulile de circulaţie pe care trebuie să le respecte atunci când sunt pe role sau cu bicicletele, unde este locul lor în automobil, precum și alte noțiuni de educație rutieră necesare acestei categorii de vârstă. Reprezentanţii IPJ spun că astfel de întâlniri vor avea loc şi în perioada următoare, la nivelul tuturor claselor primare înscrise în campanie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
11.8 ° C
13.8 °
11.1 °
83 %
5.7kmh
5 %
vin
22 °
S
20 °
D
22 °
lun
23 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...