Doi bărbaţi în toată firea au tras o sperietură soră cu moartea, după ce au simţit că nu mai au aer din cauza unor condimente. Cei doi, în vârstă de 50 şi 30 de ani, originari din Dorohoi, au sunat speriaţi la 112 pentru a cere ajutorul cadrelor medicale dintr-un motiv care iniţial a părut o glumă.
Cei doi aduşţi acuzau dificultate în a respira şi le-au spus celor de la Ambulanţă că se sufocă. Întrebaţi care ar fi motivul pentru starea în care erau, cei doi au spus că au mâncat ardei iute.
O ambulanţă a fost trimisă pentru a le acorda primul ajutor, după care au fost transportaţi la Centrul de Primiri Urgenţe din Dorohoi. „Ne-au spus că au mâncat cei mai iuţi ardei din lume. Erau foarte roţii la faţă şi aveau dificultate în a respira, însă au fost rapid stabilizaţi”, a spus un cadru medical din Spitalul Municipal Dorohoi.
Cei doi nu au avut nevoie de spitalizare.