spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTCodaşi la proiectele finanţate prin programul Start-up Yourself

Codaşi la proiectele finanţate prin programul Start-up Yourself

Judeţul Botoşani este codaş la proiectele finanţate prin programul Start-up Yourself. La începutul săptămânii s-au semnat 48 de contracte pentru afaceri ce urmează a fi înfiinţate în judeţele Moldovei. 27 dintre aceste proiecte sunt din Iaşi, câte şase din judeţele Neamţ şi Bacău, patru din Suceava, trei din Vaslui şi doar două din Botoşani.
Astfel, vor fi deschise 48 de noi afaceri în domeniul fotografic, al fabricării mobilei sau de jucării, al specializării în domeniul IT, al producţiei de săpun natural artizanal, un centru de prelucrare a anvelopelor uzate, al cosmeticii, în sănătate, turism şi activităţi recreative. Fiecare proiect va primi câte 33.000 de euro nerambursabili
Bugetul total al programului este de 11,8 milioane de lei. Din aceasta sumă, statul român contribuie cu 1,7 milioane de lei, restul banilor fiind fonduri europene.
Pentru a fi eligibili şi a putea intra în cursa pentru finanţarea proiectului, aplicanţii acestui program au avut de îndeplinit mai multe condiţii precum cele legate de vârstă, de reşedinţă, nivelul de studii să fie de minimum 10 clase şi să nu administreze o altă întreprindere.
Start-up Yourself este iniţiat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Euronest, al cărei membru fondator este Consiliul Judeţean Iaşi, alături de celelalte consilii judeţene din Regiunea Nord-Est.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
18.8 °
17.8 °
61 %
0.5kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...