spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTPlanuri pentru parcări supraetajate

Planuri pentru parcări supraetajate

În municipiul Botoşani ar putea fi amenajate parcări supraetajate, realizate din structuri metalice. Pe fondul crizei locurilor de parcare, Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului, intenţionează să propună alocarea de fonduri în bugetul pe 2019 pentru realizarea unui studiu de fezabilitate. „Firma câştigătoare va trebui să identifice parcelele de teren disponibile, dacă sunt în domeniul privat, care sunt sumele care le-ar cere proprietarii acestor parcele, cât ar costa amenajarea acestor parcări”, a declarat viceprimarul.

Potrivit acestuia, realizarea de parcări supraetajate este impusă de faptul că în ultimii ani a crescut foarte mult numărul maşinilor. O astfel de parcare ar putea fi realizată în spatele Casei Cărţii. „În loc de o sută de locuri de parcare la sol, putem merge până la 300- 400 de locuri acoperite, pe care primăria le poate concesiona. Este un model de succes implementat în alte oraşe”, a mai explicat edilul.

La această dată, în municipiul Botoşani există aproximativ 8400 de locuri de parcare amenajate, din care peste 7500 sunt rezervate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23.9 ° C
23.9 °
22.8 °
38 %
8.5kmh
2 %
vin
24 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...