spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTMinistrul Budăi îşi ia consilier din Dorohoi

Ministrul Budăi îşi ia consilier din Dorohoi

Ministrul Muncii, social-democratul botoşănean Marius Budăi, şi-a luat consilier din Dorohoi. Este vorba de consilierul judeţean Florin Ştirbu. „A fost propunerea organizaţiei pe care mi-am însuşit-o. Domnul Florin Ştirbu activează în aparatul ministrului Muncii de pe 3 ianuarie”, a declarat ministrul Marius Budăi. Acesta susţine că dacă va fi cazul va mai promova şi alţi botoşăneni în ierarhia Ministerului Muncii. „Dacă voi simţi nevoia că am nevoie de specialişti, voi apela fără nicio problemă la ei. Momentan este vorba doar de Florin Ştirbu”, a mai declarat ministrul Muncii, înainte de plecarea la Strasbourg, la Parlamentul European, unde alături de premierul Viorica Dăncilă şi ceilalţi miniştri din cabinetul PSD-ALDE, va prezenta priorităţile României în mandatul de şase luni la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, în ceea ce priveşte domeniul social.

Consilierul judeţean Florin Ştirbu este membru în Comisia pentru activităţi economice, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al judeţului, servicii publice şi agricultură. Înainte de a fi cooptat în conducerea Ministerului Muncii, Ştirbu a activat ca inspector la Primăria Dorohoi.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
15.6 °
15.5 °
68 %
2.6kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...