O femeie în vârstă de 29 de ani a fost rănită ieri, după ce maşina în care se afla a ieşit de pe şosea şi s-a izbit în gardul unei locuinţe.
Accidentul a avut loc ieri pe drumul naţional care leagă oraşul Săveni de municipiul Botoşani, când un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Săveni, care conducea un autoturism, din cauza neadaptării vitezei de mers la condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul asupra direcţiei. Intrată în derapaj, maşina a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit în gardul unui imobil.
În urma impactului, femeia, pasageră în autoturism pe scaunul dreapta faţă, a fost rănită şi a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Ajunşi la locul accidentului, poliţiştii l-au verificat pe şofer cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. Tânăru aflat la volanu maşinii s-a ales însă cu un dosar penal urmând să fie cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, ce urmează a fi soluţionat procedural.