Consilierii municipali au avut astăzi prima şedinţă din acest an. Şedinţa extraordinară a fost convocată de primarul Cătălin Flutur şi a avut la ordinea de zi un proiect, respectiv cel vizând aprobarea acoperirii definitive din excedentul bugetului local a deficitului secţiunii de funcţionare pe anul 2018.
Consilierul Eugen Ţurcanu i-a cerut primarului Cătălin Flutur să spună cu ce bani a intrat municipalitatea în noul an.
„Sper să avem un an mult mai rodnic decât anul care a trecut. Exerciţiul financiar se închide undeva în luna martie, atunci o să ştim exact cum stăm. Ceea ce se ştie sigur este că la capitolul de funcţionare avem un deficit de 6,5 de milioane de lei, lucru pe care noi l-am anticipat la un moment dat. Chiar dacă la data de 14 decembrie, aveam un excedent la capitolul funcţionare de peste 9 milioane de lei, am făcut plăţile pe luna decembrie, l-am închis cu un deficit de 6,5 milioane de lei pe care îl acoperim acum din excedent. Este lesne de remarcat în schimb un lucru, dacă anul trecut am avut un excedent de 15 milioane de lei, bani pe care i-am introdus la capitolul dezvoltare, acel nesperat ajutor care ne-a venit în timpul anului de 16 milioane de lei pe care i-am câştigat prin proces cu Ministerul Fondurilor Europene, care ne-a completat veniturilor, anul acesta nu o să mai avem de unde să luăm aceste venituri”, a explicat primarul Cătălin Flutur.
Municipalitatea începe anul cu un excedent financiar de 14,7 de milioane de lei, bani care se vor duce pe partea de dezvoltare. „Cei 14 milioane de lei se vor duce în dezvoltare, sigur din ei va trebui să completăm pentru partea de funcţionare. Cheltuielile cu funcţionarea pentru anul 2019 vor fi mult mai mari, ca în 2018, odată prin creşterea a tot ce înseamnă utilităţi, dar în primul rând prin creşterea fondului de salarii. Dacă nu aveam cei 16 milioane de lei, intram cu deficit de două milioane de lei per total. Ce se va întâmpla în acest an, vom vedea. Contează foarte mult cum ne vom croi bugetul, când o să ni-l putem croi, când o să vină bugetul de stat, contează foarte mult care va fi decizia guvernamentală vizavi de fondurile pe care le vom primi din impozitul pe venit, dacă ni se creşte procentul acolo, sau dacă ni se măresc sumele din TVA. Ţine de noi cum ne vom croi bugetul pe anul 2019”, a concluzionat Cătălin Flutur.