Fetele din Botoşani au anunţat că vor petrece ultima zi a anului cântând. Îndrăgitele artiste vor cânta mâine, începând cu ora 11.00, la festivalul organizat la Udeşti – Suceava, după care vor ajunge la Pomârla. Aici va avea loc Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă. Artiştii şi formaţiile participante vor evolua în Amfiteatrul „Profesor Universitar Gică Grădinariu”. Festivalul va fi deschis de Căiuţii din Pomârla. Vor urma Fetele din Botoşani, Ansamblul Peliniţa din Republica Moldova, Banda Olinescu (Fanfara 10 Prăjini), Banda Trestiana, Căiuţii din Broscăuţi şi Banda din Şendriceni. Festivalul va începe la ora 13.30 şi se va încheia la ora 17.00.
Fetele din Botoşani vor cânta şi în cadrul spectacolului de Revelion organizat de municipalitatea botoşăneană, în intervalele orare 21.20 – 21.40 şi 22.50 – 23.15. „Aşteptăm cu drag întâlnirea cu dumneavoastră în ultima zi a minunatului an 2018”, au transmis îndrăgitele artiste.