spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTCarambol cu trei maşini şi doi răniţi, în centrul oraşului

Carambol cu trei maşini şi doi răniţi, în centrul oraşului

Două persoane au fost rănite ieri, în urma unui accident în lanţ produs în centrul municipiului Botoşani. Totul s-a întâmplat pe Calea Naţională, când un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Botoşani, care conducea un autoturism dinspre strada Victoriei către strada Griviţa, nu a păstrat o distanţă regulamentară faţă de vehiculul care rula în faţa sa, condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani şi a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului, maşina izbită a fost proiectată într-un al treilea autoturism, condus regulamentar de un tânăr în vârstă de 28 de ani, care tocmai încerca să-şi parcheze maşina. Coliziunea în lanţ s-a soldat cu rănirea uşoară a unei femei de 33 de ani şi a unui minor de 10 ani, pasageri în cel de-al doilea autoturism. Cei trei conducători auto implicaţi în accident au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit un dosar sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă o soluţie procedurală.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
11.8 ° C
13.8 °
11.1 °
83 %
5.7kmh
5 %
vin
22 °
S
20 °
D
22 °
lun
23 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...