spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTA fost definitivat programul pentru spectacolul de Revelion

A fost definitivat programul pentru spectacolul de Revelion

Revelion în stradă – aceasta este oferta edililor pentru botoşănenii care nu întâmpină noul an în cadrul unor petreceri organizate în restaurante, cluburi, la munte, în străinătate, sau în propriile locuinţe. Pentru organizarea acestui spectacol municipalitatea dispune de 100.000 de lei, bani alocaţi prin votul aleşilor locali. Scena pe care vor evolua trupele şi artiştii invitaţi va fi amplasată în Piaţa Revoluţiei.

Alături de aceştia se va afla şi primarul Cătălin Flutur. Edilul a petrecut Crăciunul în familie, fiind ajutor de nădejde la pregătirea bucatelor tradiţionale, iar Noul An îl va întâmpina în marea familie a botoşănenilor. Edilul a explicat că programul a fost stabilit împreună cu reprezentanţii primăriilor Suceava şi Roman, pentru a putea asigura participarea unor artişti naţionali. „Îmi doresc ca vremea să ţină cu noi, să nu fie ger, ninsoare, ceaţă. Botoşănenilor le doresc un an mai bun, să trăiască cu speranţa că în primul rând va fi un an mai bun, iar noi ne vom strădui să facem ca totul să fie mai bine de la an la an. Totul depinde de înţelegerea noastră în Consiliul Local, că aici avem o serie de probleme. Le urez botoşănenilor La mulţi ani, cu sănătate, fericire, cu linişte şi cu speranţa că va fi mai bine”, a declarat primarul.

La miezul nopţii de Revelion, botoşănenii care vor întâmpina Noul An în stradă vor putea admira un foc de artificii, care va fi lansat de pe clădirea Palatului Administrativ.

Ca element de noutate, în noaptea dintre ani, în faţa localului „La Roca”, un agent economic va pregăti un porc la proţap, fasole cu cârnaţi şi cu mămăligă.

Programul spectacolului de Revelion va începe la ora 20.00 şi se va încheia la 1.30. Programul este următorul:

19.30 – 20.30 – DJ Muzica anilor 80 – 90

20.30 – 20.40 – Urători (Ansamblul folcloric „Flori de măr” Curtești)

20.40 – 21.20 – ADDA & BAND

21.20 – 21.40 – Fetele din Botoșani I

21.40 – 22.00 – Concursuri, prezentare, DJ

22.00 – 22.20 – FRANCISCA I

22.20 – 22.50 – GELU GRAUR

22.50 – 23.15 – Fetele din Botoșani II

23.15 – 23.50 – SHIFT

23.50 – 00.00 – Prezentare și mesaj de Anul Nou din partea primarului

00.00 – 00.10 – Foc de artificii/muzică

00.10 – 00.25 – FRANCISCA II

00.25 – 00.30 – Concursuri

00.30 – 01.10 – PAULA SELING

01.10 – 01.30 – Diskoteca 80/Muzică.

Potrivit organizatorilor, programul poate suferi unele modificări.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23.8 ° C
23.9 °
21.6 °
33 %
7.2kmh
1 %
vin
25 °
S
19 °
D
22 °
lun
23 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...