Crăciunul în acest an a fost acaparat de băieţei. Nu mai puţin de nouă băieţi şi trei fete s-au născut în Ajun şi prima zi. Ajunul Crăciunului a adus cadouri cu suflet pentru nouă familii din judeţ.
Astfel, pe 24 decembrie, la Maternitatea din Botoşani au venit pe lume nu mai puţin de opt băieţei şi doar o fetiţă, în contradicţie cu anul trecut, când au fost cinci copii, toate fetiţe. Medicii spun că situaţia este mai puţin obişnuită, de obicei născându-se în mod egal şi fete şi băieţi. Aceştia au menţionat că, în ultimii ani, de Crăciun, numărul de naşterilor de fete a fost mai mare decât cel al naşterilor de băieţi, singura excepţie fiind 2014, când au venit pe lume mai mulţi băieţi.
Cei nouă Crăciuniei veniţi în acest an pe lume, chiar în Ajun, sunt sănătoşi şi cel mai probabil vor fi acasă înainte de Revelion. „Au fost trei naşteri naturale şi şase cezariene. În afară de un băieţel de 2.550 de grame, toţi ceilalţi copii au peste 3 kilograme la naştre, cel mai fiind şi primul care s-a născut în Ajun, de 3.860 de grame”, a precizat medicul specialist în neonatologie Carmen Zaboloteanu, şeful secţiei de neonatologie din cadrul Maternității Botoșani.
Părinţii micuţilor sunt convinşi că aceştia vor avea o viaţă frumoasă, pentru că s-au născut într-o zi sfântă şi le vor aduce şi lor noroc şi bucurii.
În prima zi de Crăciun au fost trei copii, primul copil fiind o fetiță cu o greutatea de 3050 grame, după care au urmat doi băieţei de 3130 şi 3850 de grame.