O ambulanță a ajuns, marți, în șanțul de pe marginea drumului care face legătura între orașul Săveni și municipiul Botoșani. Autospeciala de la Serviciul Județean de Ambulanță a ieșit în decor, în zona releului de la Săveni, după ce a derapat, pe fondul carosabilului acoperit cu zăpadă viscolită.
Potrivit reprezentanților instituţiei, autosanitara se îndrepta de la Botoșani spre Săveni, după ce a transportat un pacient la Spitalul Judeţean. Maşina nu și-a mai putut însă continua deplasarea, fiind nevoie ca aceasta să fie tractată din şanţ. Din fericire, în zonă erau și utilaje de deszăpezire de la Secția Drumuri Naționale, iar o sărăriţă a tras maşina din şanţ pentru a-şi putea relua drumul. În aceeaşi zonă, a Săveniului, un alt echipaj de la Ambulanţă a avut probleme în a ajunge acasă la un pacient. Un copil de 14 ani, cu un traumatism la nivelul piciorului stâng, avea nevoie de transport medicalizat la Spitalul din Botoşani, însă din cauza zăpezii viscolite de marţi, ambulanţa nu a mai putut urca un deal, astfel că echipajul şi rudele băiatului l-au luat pe acesta cu o muşama pe care au folosit-o ca pe o sanie şi l-au tras pe copil pe zăpadă câteva sute de metri de acasă până unde au lăsar ambulanţa, după care micuţul a ajuns în sigranţă la spital.