Municipiul Botoşani va găzdui două meciuri ale echipei naţionale de rugby. „Am perfectat cu Federaţia Română de Rugby şi vom avea la Botoşani două evenimente deosebite, în cursul anului viitor. Vom avea ultimele două meciuri internaţionale ale echipei naţionale de rugby, cu Germania şi cu Rusia, la Botoşani. Ei au mai fost o dată la noi şi s-au simţit foarte bine”, a declarat primarul Cătălin Flutur.
Începutul anului 2019 va însemna pentru naţionala de rugby a României startul în competiţia Rugby Europe International Championship (REIC). Echipa României va disputa trei meciuri pe teren propriu şi două în deplasare, la Madrid şi Bruxelles.
Pe 9 februarie, România va disputa pe Cluj Arena, meciul împotriva Georgiei. La Botoşani, pe Stadionul Municipal, naţionala de rugby va disputa meciurile cu Germania şi Rusia, pe 16 februarie, respectiv 9 martie. Meciurile vor începe la ora 14.00.
Naţionala de rugby a României va reveni la Botoşani, după 8 ani. Ultimul meci de rugby internaţional jucat la Botoşani, a fost în iunie 2010. Este vorba de partida din prima fază a recalificărilor la Cupa Mondială din Noua Zeelandă 2011, când Stejarii s-au impus în faţa Ucrainei cu 61-7.