Sucursala Botoşani a Uniunii Armenilor din România a organizat, ieri, o nouă ediţie a Festivalului Minorităţilor Naţionale. Manifestarea a reprezentat un adevărat regal de dansuri oferit de artiştii invitaţi la Botoşani de liderii armenilor.
În festival au evoluat Ansamblul „Vartavar” – Uniunea Armenilor din România, Ansamblul folcloric „Csillagszem” – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Ansamblul „Mala Pojana” – Uniunea Polonilor din România şi Ansamblul „Cervona Kalena” – Uniunea Ucrainenilor din România.
Festivalul Minorităţilor Naţionale a fost organizat în parteneriat cu Primăria Botoşani şi Teatrul „Mihai Eminescu”.
În final, toţi artiştii care au evoluat s-au prins într-o horă mare, în centru aflându-se Fetele din Botoşani, îndrăgitele ambasadoare ale acestor locuri, care au interpretat melodia „Hai la Botoşani”.
Evoluţia artiştilor a fost apreciată de botoşănenii care au fost prezenţi în sala de spectacole a Casei Tineretului.
„A fost un spectacol deosebit! Formaţii deosebite venite de departe! Felicitări, UAR Botoşani! Felicitări, domnul Lazarovici (Cristian Lazarovici – liderul Comunităţii Armenilor Botoşani). Respect pentru tinerii artişti! Iar finalul…a fost o minune!”, a scris pe o reţea de socializare profesorul Florentina Dănilă, de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”.