Salvatori puşi pe drumuri de un şofer speriat. Un bărbat din Dorohoi a sunat la 112 spunând că a rămas încarcerat în mașină li a ceut ajutorul forţelor de intervenţie. De fapt, acesta nu putea să iasă din autoturism din cauza zăpezii.
Bărbatul a ieșit de pe carosabil și s-a panicat când, din cauza zăpezii înalte, nu a putut deschise portiera. Atunci, el a sunat la 112, mobilizând la fața locului atât echipaje de la Ambulanță și Pompieri, cât și de la Poliție.
Până să ajungă forţele de intervenţie, însă, după câteva manevre cu autoturismul în zăpadă, bărbatul de 67 de ani a reușit să miște mașina și să o scoată din locul în care nimerise, astfel că salvatorii ajunşi la faţa locului nu au mai avut de făcut nimic, decât de completat rapoartele de eveniment. Așa-zisul accident a avut loc pe drumul național care leagă Darabaniul de Păltiniș.
Şoferul nu a scăpat însă chiar atât de norocos, asta pentru că acesta a fost amendat de poliţişti pentru lipsa anvelopelor de iarnă.