joi, ianuarie 23, 2025
AcasăLocal BTSfaturi de la poliţişti, pentru cei care pleacă la drum

Sfaturi de la poliţişti, pentru cei care pleacă la drum

Având în vedere prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie şi căderile de precipitaţii sub formă de ninsoare, poliţiştii botosăneni recomandă atât conducătorilor de vehicule cât şi pietonilor să manifeste maximă prudenţă în trafic şi să respecte regulile de circulaţie.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Poliţiştii atrag atenţia, în special, conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic astfel încât să le fie permisă oprirea în siguranţă, luând în considerare faptul că, în astfel de circumstanţe, distanţa de frânare este mult mai mare.

În acest sens, poliţiştii recomandă:

– Să vă echipați corespunzător autovehiculul pentru circulația în condiții de iarnă (anvelope specifice sezonului, lanțuri antiderapante, lopată, săculeț cu nisip, rezervă de combustibil etc). Este bine ca din autoturism să nu lipsească hainele groase, pături, alimente, apă potabilă și cel puțin un telefon mobil cu încărcător la priza auto.
– Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos! Nu efectuaţi depăşiri riscante!
-Folosiţi corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare, cât şi cel de climazizare şi dezaburire, pentru a vedea şi a putea şi vizuţi în trafic. Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare.
– Păstraţi o distanţă de siguranţă faţă de autovehiculul care circulă în faţă!
-În situaţia în care rămâneţi în pană pe un sector de drum înzăpezit, scoateţi autovehiculul cât mai în afara părţii carosabile pentru a nu bloca intervenţia utilajelor de deszăpezire şi aprindeţi lămpile de poziţie şi de avarie.
– Pietonilor de recomandăm să evite să circule pe partea carosabilă şi să folosească pentru traversare numai trecerile de pietoni, marcate şi semnalizate, asigurându-se temeinic înainte de a traversa.

Totodată, poliţiştii vă recomandă să vă informaţi în prealabil cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi să respectaţi indicaţiile agenţilor de circulaţie şi ale lucrătorilor de la Direcţia de Drumuri Judeţene şi de la Drumuri Naţionale, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, pentru facilitarea intervenţiei echipajelor de deszăpezire şi a autosalvărilor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
2.3 ° C
3.8 °
1.1 °
93 %
1.4kmh
100 %
mie
3 °
joi
7 °
vin
5 °
sâm
8 °
Dum
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De văzut, se vede frumos, dar este un gard de tablă în față. Poate se tem că năvălește publicul, cine știe.

EDITORIAL

Se spune că primul rege al României, Carol I, iritat de poziția mereu duplicitară a unui politician român i-ar fi spus, preluând eronat o...

EPIGRAMA ZILEI

Mama-i dusă-n sat cu fusul Azi ne dă târcoale rusul Și de nu tragem zăvorul, Konec, viitorul... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...