spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTPercheziţii la hoţii de animale

Percheziţii la hoţii de animale

Poliţiştii au descins ieri în comuna Prăjeni, unde au efectuat trei percheziţii domiciliare. Descinderile au fost organizate de poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Botoșani,
în cadrul unui dosar penal care vizează mai multe fapte respectiv furt calificat, rănirea sau schingiuirea animalelor şi distrugere.Percheziţiile au fost organizate în baza unor mandate emise de Judecătoria Botoșani, iar cu ocazia cercetărilor au fost identificate şi ulterior ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri de interes în cauză. Poliţiştii nu au precizat deocamdată faptele comise de suspecţi, însă au au arătat că cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor cauzei, urmând ca în funcţie de rezultatul acestora să fie propusă soluție procedurală.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
11.8 ° C
13.8 °
11.1 °
83 %
5.7kmh
5 %
vin
22 °
S
20 °
D
22 °
lun
23 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...