Teatrul „Mihai Eminescu” le face o surpriză plăcută botoşănenilor în prag de sărbători. Sâmbătă şi duminică, de la ora 18:00, va avea loc sub motto-ul „Mai bine să râdem, decât să ne dăm în cap!” premiera spectacolului „Femei care iubesc bărbaţii” în regia lui Radu Romaniuc.
Ideea spectacolului a pornit de la observaţiile făcute de cuplul Radu Romaniuc – Oana Tudor, precum că în teatrul românesc nu prea mai sunt roluri pentru actriţe între 40 şi 50 de ani. Asta deşi în zona respectivă de vârstă sunt actriţe deosebit de talentate şi care resimt acut, chiar dramatic, acest gol. Până la urmă, timpul trece peste toţi şi toate.
„Nu-i câtuşi de puţin firesc ca aceste actriţe să aibă mereu doar roluri de «mame»!”, spune regizorul Radu Romaniuc. Aşa că s-a gândit să distrugă acest clişeu şi a adus pe scenă femei puternice, femei care îşi iau în propriile mâini frâiele vieţii, care sunt în mijlocul acţiunii. „Realizatorii şi-au dorit să aducă în lumina reflectoarelor o inversare a rolurilor din viaţa de zi cu zi, în sensul că, în virtutea unei obişnuinţe general acceptate, bărbaţii alergau după femei, iată că este foarte posibil ca şi femeile să alerge după bărbaţi”, susţine Traian Apetrei, directorul Teatrului „Mihai Eminescu”.
„Rolurile s-au inversat în societatea actuală şi nu avem defel a ne speria de această situaţie, care a devenit o realitate de fiecare zi. Şi apoi, mai bine să râdem de această schimbare din viaţa reală decât să ne dăm în cap”, îndeamnă Radu Romaniuc.
În distribuţia piesei au fost cooptaţi actorii: Bogdan Horga, Lenuş Teodora Moraru, Petronela Lorena Chiribuţă, Irina Mititelu şi Florin Aioniţoaei
Regizorul Radu Romaniuc a fost ajutat să pună în scenă piesa de Oana Tudor (regizor secund) şi de Bogdan Horga (asistent regie). Scenografia este semnată de Gelu Rîşca, iar coregrafia de Victoria Bucun.
Preţul biletelor este de 30 de lei.