spot_img
marți, aprilie 15, 2025
AcasăLocal BTHoţi capturaţi după ce au îngrozit Italia

Hoţi capturaţi după ce au îngrozit Italia

Tânărul capturat săptămâna trecută de poliţişti, în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene, făcea parte dintr-o grupare de spărgători botoşăneni care acţiona în Peninsulă. Cel puţin aşa susţin anchetatorii italieni, care îl bănuiesc pe Eusebiu Valentin C., în vârstă de 25 de ani, din satul Dracşani, comuna Suliţa, de jaf organizat. Din grupare mai fac parte alţi trei botoşăneni, respectiv fraţii Iulian şi Claudiu Marian P.N., în vârstă de 26 şi respectiv 21 de ani, din comuna Stăuceni, precum şi Antonel H., de 27 de ani, din comuna Gorbăneşti. Potrivit autorităţilor judiciare italiene, gruparea ar fi acţionat în provincia Pordenonge din regiunea Friuli-Veneția Giulia şi ar fi fost anihilată în iulie 2018, când carabinierii i-au reţinut mai întâi, în localitatea Caorle și Torre di Mosto, pe cei doi fraţi din comuna Stăuceni, pentru capturarea lor fiind trase şi trei focuride armă. La scurt timp a fost prins şi Antonel H, care se afla în compania altui român. Unul dintre jafurile pus la cale a avut loc, susţin anchetatorii italieni, în noaptea de 8 martie 2018, când suspecţii au intrat cu maşina prin uşile unui complex comercial, după care au furat 74 de telefoane mobile smartphone, prejudiciul fiind estimat la 42.000 Euro, însă gruparea ar fi acţionat în acest fel şi în Santa Maria Maggiore. De altfel, anchetatorii au emis pe numele lor mandate de arestare în lipsă încă din iunie 2018.

Interesant este că unul dintre botoşăneni, Antonel H., este bănuit că ar fi acţionat în Italia încă din martie 2017, când împreună cu alţi doi conaţionali ar fi spart mai multe locuinţe. Atunci, cei trei au fost prinşi după o lungă urmărire pe autostrada Palermo-Messina. Urmărirea a fost începută de un polițist aflat în afara serviciului, căruia i s-a părut ceva suspect în comportamentul celor trei, având în vedere că în zona respectivă se înregistraseră mai multe spargeri de locuințe. În timp ce polițistul chema întăriri, cei trei români în loc să oprească la semnal au întors mașina și au demarat în trombă. Capturaţi, ei au fost închiși în penitenciarul din Termini Imerese, dar ulterior au fost eliberaţi.

Deşi italienii îi acuză acum de jaf organizat, cei patru botoşăneni nu au niciun fel de antecedente penale în ţară. Urmăriţi pentru fapte grave în Peninsulă, ei au avut de a face cu poliţiştii din Botoşani doar în cazul unor abateri la normele rutiere, când s-au ales cu amenzi contravenţionale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
14.6 ° C
14.6 °
11.6 °
61 %
7.4kmh
100 %
mar
15 °
mie
20 °
J
21 °
vin
21 °
S
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă totul e întors pe dos, de ce-ar rămâne poezia altfel.

EDITORIAL

Se vorbește din ce în ce mai mult despre reforma educației și este firesc să fie așa în condițiile în care e tot mai...

EPIGRAMA ZILEI

Ieri se șoptea pe la Don: "Davai ceas, davai palton!" Azi se strigă-n gura mare: "Give me so, pământuri rare!" - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...