Botoşănenii de etnie romă s-au aflat în acest an în atenţia Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). Printre obiectivele instituţiei s-au aflat sporirea șanselor pentru găsirea unui loc de muncă pentru persoane din grupurile vulnerabile, cum sunt şi cele din etnia romă, implementarea măsurilor de prevenire a șomajului şi combaterea marginalizării sociale.
Angel Călin, director adjunct al AJOFM, a declarat astăzi, în cadrul şedinţei Grupului mixt local pentru problemele romilor, organizată la Prefectura Botoşani, că 149 din cei 4090 de botoşăneni aflaţi în evidenţe ca fiind în căutarea unui loc de muncă sunt romi. Cu prilejul celor şapte campanii de consiliere şi mediere în comunităţile unde locuiesc persoane de etnie romă, specialiştii AJOFM au mai identificat 125 de romi care au depus cereri în vederea includerii în baza de date pentru a ocupa un loc de muncă. Alţi 200 de romi au fost consiliaţi în vederea includerii în planul de ucenicie.
Potrivit oficialului, toate aceste campanii se desfăşoară cu greutate din cauză că mulţi botoşăneni preferă statutul de asistat social. „Acum nu spunem că doar etnia romă are aceste categorii de manifestări, dar aș aminti un dezinteres al persoanelor față de includerea în programe de formare profesională, lipsa studiilor persoanelor care ni se adresează, lipsa competențelor profesionale a persoanelor de care v-am amintit şi uneori chiar dorința acestor persoane de a rămâne inactive și de a beneficia de ajutor social”, a explicat Angel Călin.
Acesta a adăugat că mulţi etnici romi refuză să-şi recunoască apartenenţa la etnie. „Acesta este motivul pentru care, de multe ori, atunci când luăm în evidență o persoană și este întrebată dacă este romă, evită să spună da. Acum, nu știu dacă e general valabil, dar cel puţin la acţiunile pe care le-am desfăşurat recent, toate persoanele care s-au înregistrat nu au declarat că sunt de etnie romă. Și am ruga pe cât posibil actorii locali să promoveze serviciile pe care noi le desfășurăm în vederea ocupării și formării profesionale”, a mai spus Angel Călin, adăugând că instituţia îi poate ajuta pe romii care practică diferite meserii pe cont propriu să se autorizeze şi să primească un certificat de competenţă.