La mică distanţă de Vovidenia se află o altă biserică, datând din aceeaşi perioadă, cu hramul Sfântului Mucenic Dimitrie, având ca element de specificitate un al doilea hram, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Actuala biserică din piatră a fost ridicată, ca şi Vovidenia, în locul unei biserici anterioare, având tot hramul Sf. Dimitrie.
La 10 noiembrie 1774, berectar Constantin Leonardu şi soţia sa, Ileana, dăruiesc un loc bisericii Sf. Dumitru din Botoşani. Aproape douăzeci de ani mai târziu, la 23 iulie 1791, Elena, soţia răposatului Costea Leonard, nepoţii şi clironomii răposatului, Vasile şi Chiriac, vând epitropiei acestei biserici, pentru 800 de lei, nişte case cu pivniţe de piatră, cu loc şi livadă, situate alături de biserică. În act se precizează faptul că Elena şi soţul ei, porucinicul Costea Leonard, au fost „ctitori dintru început la această sfântă biserică” (o menţiune de pe ultima filă verso arată că acesta era actul cumpărării locului Şcolii Marchian).
La 22 septembrie 1802, spătarul Alecu Callimachi, adresându-se epitropiei bisericii Sf. Paraschiva, menţionează şcoala de psaltichie de pe lângă biserica Sf. Dumitru. Probabil datorită acestei tradiţii, când în 1832, prin aplicarea uneia dintre prevederile Regulamentului Organic, se va înfiinţa la Botoşani o şcoală ţinutală încăpătoare, locul ales a fost o casă a bisericii Sf. Dumitru (informaţii cuprinzătoare despre funcţionarea acestei şcoli, transformată în Şcoala primară de băieţi nr. 1 „Marchian” sunt oferite de Artur Gorovei, în monografia sa dedicată Botoşanilor).
Un an mai târziu începea construirea noii biserici a Sf. Dumitru, căreia i se va da şi un al doilea hram, „Sfinţii Apostol Petru şi Pavel”, după cum o arată şi pisania de pe peretele dinspre apus al pridvorului: „Această sfântă biserică s-au început a să zidi la anul 1833, întru cinstirea şi prăznuirea Sf. Mucenic Dimitrie şi al doile, hramul Sf. Apostoli Petru şi Pavel, prin cel mai însămnat ajutoru a dumi<lui> comisului Ioan Mavromati şi a altor pravoslavnici şi prin osârdia şi osteneala dumi<lui> medelnicerului Grigori Racliş, spre a dumilorsale vecinică pomenire”.
La 1829, Ioan Mavromati era „comis cu pitac din 28 septembrie 1825, născut în Moldavia în târgul Botoşani, de 52 de ani, fiul lui Ilii Caraghioz negustor; lăcuieşte în târgul Botoşanilor; are parte în moşia Orăşanii, ţin. Hârlăului. Au înfăţoşat: 1) mărturie de la mulţi boieri, din decembrie 1827, arătătoare pentru Ilie Mavromati şi fiul său Ioan că sunt de la Trapezunda, din familiile de acolo şi pentru pronomiile ce avea de la domnii de mai înainte a scuti dugheni, ca şi vite, pentru cinstita lor purtare aici”.
Ioan Mavromati nu va supravieţui decât un an ctitoriei sale: „La anul 1837, în 14 zile ianuarie, s-au săvârşit mai mică soră-mea Maria Mavromati, care a fost starpă de fii şi s-a îngropat la biserica Sf. Dimitrie din Botoşani, alăturea cu soţul său, comisul Ioan Mavromati, care şi el săvârşindu-se din viaţă înainte de ea, la anul 1834, la 16 zile a lui martie, s-au îngropat tot acolo, ca un ctitor şi întâi începător a acei bisărici”.
Şi această biserică, ridicată după un plan treflat, are o clopotniţă ce se ridică din pronaos, dar ea e de mai mici dimensiuni decât cea a Vovideniei. Fiind ridicată pe temelia vechii biserici, şi având o fundaţie neomogenă, cutremurele care au afectat România în perioada contemporană i-au afectat serios structura de rezistenţă.
Slujitorii din 1832 ai bisericii celei vechi erau: „preutul Dominte iconom, văduvoiu”, „părintele Dimitrie, săchelar”, „preutul Gavril”, „Gheorghe Ilie psalt” şi „Dumitru eclesiarc”.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU