Patru tineri care au ucis un om, la începutul acestui an, au fost condamnaţi vineri de Tribunalul Botoşani la pedepse cu închisoarea care totalizează 53 de ani de detenţie. Sentinţa, care este una dintre cele mai aspre dictate în ultima perioadă de magistraţii botoşăneni, a venit după un proces care a scos la iveală faptul că omorul ar fi fost planificat, în scop de răzbunare, victima fiind măcelărită în curtea unui consătean. Pedeapsa cea mai mare – 20 de ani de puşcărie – a primit-o cel care a pus totul la cale, Costel Lupu, în timp ce Dănuţ Dumitru Glisă a fost condamnat la 13 ani de închisoare în regim de detenţie. La rândul lor, cei doi complici care au participat la crimă, Marian Gabriel Lupu şi Romică Ştefan Şurubaru au fost condamnaţi la câte 10 ani de închisoare cu executare, magistraţii interzicându-le celor patru tineri şi o serie de drepturi pe perioada executării pedepselor. Totodată, instanţa i-a obligat să plătească în solidar, soţiei victimei, suma de 200.000 lei drept daune morale. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Totul a plecat de la un conflict izbucnit în seara de 12 ianuarie 2018 între Lupu Costel şi cel care avea să-i devină victimă, Dumitru Dăscăleanu, din cauza unui câine, primul luând hotărârea să răspundă la rândul său cu o agresiune. În acest sens, a pregătit patru furci și un tăietor și i-a cooptat mai apoi pe ceilalţi, pe Dănuţ Dumitru Glisă, pe Marian Gabriel Lupu şi pe Romică Ştefan Şurubaru. Astfel că pe 14 ianuarie 2018, în jurul orei 11, cei patru au plecat cu un faeton spre imașul pe care victima își păștea de obicei oile. Dumitru Dăscăleanu nu era însă cu turma de oi, ci se afla la poarta unui consătean. Când l-a văzut, Costel Lupu a mânat caii în direcția respectivă, iar în timp ce mergeau cu faetonul Dănuţ Dumitru Glisă și-a pus pe față cagula pe care o luase de la domiciliul său. Văzându-i că vin, Dăscăleanu a intrat în curtea săteanului, a lăsat bățul de cioban în curte, s-a dezbrăcat de haina groasă cu care era îmbrăcat și a luat din cerdac o furcă, pentru a se apăra. Haina a lăsat-o în spatele casei, pe terasa betonată, împreună cu un rucsac.
Când au ajuns la locuinţa consăteanului, Costel Lupu şi Dănuţ Dumitru Glisă au luat tăietoarele, ceilalți doi luând câte o furcă din coșul faetonului, după care au intrat cu toţii în curtea săteanului, l-au înconjurat pe Dăscăleanu şi au început să-l lovească. În acel moment, bărbatul se afla în dreptul terasei betonate, în spatele casei martorului, și a încercat să se apere cu furca pe care o avea asupra sa, strigând către consătean să îl ajute, dar acestuia i-a fost frică să intervină. În încercarea de a scăpa, Dăscăleanu s-a retras spre o lizieră de copaci, unde a fost din nou înconjurat și lovit din toate direcţiile, peste tot corpul, ultima lovitură fiindu-i aplicată de Costel Lupu. Ulterior, agresorii au plecat, abandonând victima pe o plasă de gard, iar la plecare i-au spus consăteanului să cheme ambulanţa, însă cadrele medicale sosite la faţa locului nu au mai putut face nimic, bărbatul decedând din cauza leziunilor suferite.
Cazul a fost preluat mai apoi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşni, agresorii fiind arestaţi preventiv. Examenul medico legal a arătat că victima a suferit o multitudine de plăgi tăiate, în urma cărora a decedat. „Moartea a fost violentă, s-a produs prin insuficiență cardio-respiratorie acută, consecința hemoragiei externe, ca urmare a multiplelor plăgi contuze, înțepat – tăiate și tăiate și traumatismului cranio-cerebral cu fractură craniană, hemoragie subarahnoidiană focală, edem cerebral și contuzie corticală”, au precizat medicii legişti. Trimişi în judecată, agresorii au avut poziții parțial sincere, parte din aceștia declarând că nu au cunoscut scopul deplasării la locul unde s-a aflat victima sau că au avut contribuții minore la producerea rezultatului respectiv au aplicat victimei doar câte o lovitură. Cu toate acestea, audierile din instanţă au arătat că cei patru tineri au ştiut de la bun început care este planul şi au acţionat în consecinţă. Prin urmare, pedepsele au fost aplicate în funcţie de participarea fiecăruia şi de rolul jucat în punerea în practică a agresiunii.
Miloși și ne cam iau de prosti magistrații botoșăneni. Se mai lauda ca pt. O crimă au dat pedepse de 10 ani. În alte județe se ia pușcărie minim 25 de ani. Și mai și spun ca totalul pedepselor este prin cea mai mare pedeapsa. Dar dacă la o crima participa 11 indivizi și iau fiecare 5 ani, inseamna ca va fi un nou record de pedeapsa grea. Domnilor magistrați botoșăneni, rușine . Pedeapsa pt o crima ar trebui sa plece de la min. 20 de ani, nu asta sa fie recordul de o pedeapsa grea pt. crima. Și oricum nimeni nu executa sentinta în totalitate, tori ies după jumătate de pedeapsa . Rușine justiția din Botosani