marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTDrifturile l-au lăsat fără permis

Drifturile l-au lăsat fără permis

Drifturile l-au lăsat fără permis pe un tânăr în vârstă de 23 de ani, care s-a ales şi cu maşina distrusă.

Întreaga poveste a început după ce poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Botoşani au fost anunţaţi ieri că pe strada Octav Onicescu s-a produs un accident rutier soldat cu avarii, iar şoferul a abandonat maşina şi a dispărut.

Cercetările efectuate au scos la iveală că fugarul făcuse drifturi în sensul giratoriu dintre strada Sucevei şi strada Pacea (n.r. – bariera Sucevei), a pierdut controlul asupra direcţiei, iar maşina a ajuns pe contrasens, unde s-a izbit într-un indicator rutier. Întrucât în zonă se afla un echipaj de ordine publică, aceştia i-au făcut semn şoferului să oprească, însă cel de la volan a demarat, gonind pe strada Pacea, către intersecţia cu strada Octav Onicescu, unde a fost implicat într-un accident soldat cu pagube materiale.

Ulterior, conducătorul auto a părăsit locul faptei, abandonând autoturismul. Maşina a fost ridicată de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor, iar după câteva ore la sediul Biroului Rutier s-a prezentat un tânăr în vârstă de 23 de ani din comuna Suliţa, care a declarat că el este persoana care a condus autovehiculul în cauză şi a provocat accidentul rutier. Prin urmare, poliţiştii l-au amendat cu 2.500 de lei şi i-au reţinut inclusiv permisul de conducere pentru o perioadă de 150 de zile.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.7 ° C
2.7 °
1.7 °
88 %
1.3kmh
100 %
mar
2 °
mie
7 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...