vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocal BTPermis de conducere fals descoperit la frontieră

Permis de conducere fals descoperit la frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un bărbat din Republica Moldova, care intenţiona să treacă frontiera cu un permis de conducere fals. Cazul a fost descoperit ieri când în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, A.B., în vârstă de 31 de ani, din Republica Moldova, care conducea un Mercedes. La controlul de frontieră, tânărul a prezentat un permis de conducere, cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova însă, având suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. Totodată, la verificări s-a stabilit faptul că A.B. avea permis de conducere, însă numai pentru categoria B. Audiat, cel în cauză a declarat că este angajat la o firmă de transport persoane, însă nu deţinea permis de conducere decât pentru categoria B, fapt pentru care a apelat la o persoană pe care nu o cunoaşte, pentru a-i procura un alt permis de conducere, cu toate categoriile, în schimbul sumei de 230 euro. Acuzat de uz de fals şi fals privind identitatea, moldoveanul s-a ales cu un dosar penal.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
71 %
1.8kmh
100 %
vin
4 °
S
8 °
D
15 °
lun
17 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...