În luna noiembrie, a avut loc recepţia finală pentru construirea conductei de aducţiune de la staţia de tratare a apei potabile Ştefăneşti la Săveni şi devierea conductelor de aducţune în zona alunecărilor de teren de la Leorda.
Lucrările au reprezentat una dintre componentele proiectului major „Extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare-epurarea apelor uzate din județul Botoșani”, proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Sectorial Mediu și implementat de către SC. Nova ApaServa S.A. Botoșani. Bugetul total alocat acestui proiect este de 303.502.266 lei, din care, conform schemei de finanțare, 230.519.950 lei reprezintă finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană. În cadrul aceluiași proiect, a fost construită conducta de aducțiune de la Ștefănești la Săveni pe o distanță de 37 de kilometri, lucrările fiind executate de către firma Victor Construct.