spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTManager nou la Spitalul Dorohoi

Manager nou la Spitalul Dorohoi

Concursul pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Municipal Dorohoi s-a finalizat, iar unitatea sanitară are un nou manager. Concursul a fost organizat luni, cu susținerea probei de evaluare a proiectului de management, în baza unei decizii luate de Consiliul de Administrație al spitalului.
La concurs s-au înscris doi candidați, unul fiind managerul interimar, mediucl Sergiu Bogdan Anton, care a fost numit prin dispoziția primarului de Dorohoi, Dorin Alexandrescu, iar celălalt un economist din Suceava, Gabriel Dumitru Samson.
Comisia formată din doi economişti şi un medic, i-a notat pe cei doi candidaţi cu 9,66 pe medicul Bogdan Anton şi cu 6 pe contracandidatul său, economistul Gabriel Samson, care astfel nu a îndeplinit baremul de 7 pentru a putea promova concursul.
Acesta din urmă a trimis, săptămâna trecută, Primăriei Dorohoi o petiție prin care a sesizat anumite suspiciuni cu privire la organizarea concursului și la subiectivitatea Comisiei de examinare. Samson a cerut ca din Comisia de examinare să facă parte specialiști din alte județe decât Botoșani și Suceava, pentru eliminarea subiectivismului.
Primăria Dorohoi a înaintat petiția către Consiliul de Administrație al spitalului, care a decis vineri că nu există încălcări ale legii în acest caz.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Deja ai votat!

1 COMMENT

Botoșani
cer fragmentat
0 ° C
1.6 °
-0 °
77 %
3.1kmh
58 %
sâm
0 °
Dum
1 °
lun
3 °
mar
3 °
mie
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...