Reacţia finanţiştilor la anunţatele reduceri de personal nu întârzie să apară. Cu angajaţi sub limită şi fără dotările necesare pentru a funcţiona normal, specialiştii în codul fiscal ameninţă cu mişcări de protest în întreaga ţară, chiar cu riscul ca acestea să se suprapună cu manifestările Centenarului.
Într-un comunicat de presă, transmis în exclusivitate Monitorului de Botoşani de structura sindicală de la Botoşani, se arată că Biroul Executiv al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe solicită în mod ferm renunţarea la proiectul de hotărâre privind reducerea posturilor vacante la nivelul Ministerului Finanţelor Publice şi unităţilor subordonate. Aceasta pentru că în Parlamentul României, la Camera Deputaţilor, există deja un proiect de lege pentru modificarea structurii organizatorice a ANAF, iar reducerea posturilor vacante înaintea adoptării acestei legi ar produce perturbări majore ale activităţii de colectare a veniturilor la bugetul statului.Totodată, spun finanţiştii, Ministerul Finanţelor nu s-a pronunţat cu privire la textul proiectului de lege privind reorganizarea ANAF, în consecinţă nu s-a făcut nicio analiză serioasă referitoare la efectele acestei măsuri asupra funcţionării instituţiei.
“Biroul Executiv al Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe condamnă amatorismul cu care Ministerul Finanţelor Publice îşi tratează proprii angajaţi. Acordul pe care conducerea FNSF l-a făcut cu ministrul finanţelor publice, domnul Eugen Teodorovici, nu a vizat nicidecum reorganizarea sistemului și reducerea de posturi.”, se arată în comunicat. Acordul presupunean ecesitatea analizei necesarului de personal la nivel național, date fiind plecările naturale din sistem precum pensionările, migrările personalului, etc. S-a considerat necesară îmbunătățirea sistemului informatic, pentru că în prezent sunt necesare 45 de minute pentru a finaliza o lucrare cu actualele calculatoare și softuri. Prioritară era alocarea fondurilor pentru achiziționarea mijloacelor materiale necesare desfășurării activității curente
Pe cale de consecinţă, Biroul Executiv a hotărât demararea procedurilor pentru declanșarea acţiunilor de protest la nivel naţional, cu consecinţe grave în următoarea perioadă.
“Salariaţii fiscului din România nu doresc să afecteze activităţile desfăşurate cu ocazia centenarului, însă un astfel de tratament din partea conducerii ministerului finanţelor publice îi obligă să demareze de urgenţă acţiuni de protest la nivel naţional, care pot degenera în greve spontane, necontrolabile de către organizaţia noastră.”, spun finanţiştii.