Ieri a avut loc a VI-a ediție a Galei EduManager, în cadrul căreia au fost premiate cele mai performante proiecte din învățământul preuniversitar și superior. Gala EduManager a fost precedată de Conferința Naţionala “Management modern în educație”, la care au participat peste 100 de lideri ai instituțiilor de învățământ din România, cu speakeri recunoscuţi din domeniul academic.
Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” a primit Diplomă de excelenţă pentru proiectul “Smart phones for smarter students”, la categoria lecţii digitale. Premiul a fost înmânat de către Mihnea Costoiu, fost ministru al Educației, profesorului Cristina Chiriac, directorul colegiului, oficial care a înscris în competiție și alte trei proiecte realizate de elevii și profesorii de la această instituţie de învăţământ.
“Suntem onorați de acordarea acestui premiu, dat fiind faptul că participăm pentru prima dată la Gala EduManager, dar și motivați să venim și anul viitor cu noi provocări. Interacțiunea cu tehnologia modernă trebuie să schimbe procesele tradiționale ale sistemului educativ și să genereze noi abordări ale performanței școlare, iar proiectul nostru, Smart phones for smarter students, convinge în acest sens”, a declarat Cristina Chiriac.
Proiectul premiat se înscrie în dimensiunea tehnologiei moderne, cu impact asupra tinerilor. Acest proiect s-a născut dintr-o colaborare cu conducerea şcolii Winsen Gymnasium, Germania, parteneri fiind școli din Spania, Portugalia și Austria. Sunt implicați 20 de elevi din fiecare țară participantă, iar scopul proiectului îl reprezintă integrarea oportunităților oferite de telefoanele mobile în viata școlară. Din echipa de proiect fac parte Loredana Ciobanu, Marilena Popescu, Robert Acatincăi şi Cristina Chiriac.
“Elevii au telefoane performante şi împreună descoperim și alte funcții de utilizare a acestora, eficiente în procesul educativ modern, raportat la standarde europene ridicate. Astfel, metoda BYOD (Bring Your Own Device) prinde din ce în ce mai mult contur în formarea personală și profesională a elevilor depășind aplicații și bariere temporale, lingvistice și geografice”, a mai spus Cristina Chiriac.