O femeie de 70 de ani a ajuns miercuri la Urgenţe după ce a fost victima unui accident rutier, care a avut loc joi după-amiază, în zona industrială a municipiului Botoșani. Un tânăr de 28 de ani a dat cu mașina peste aceasta, în timp ce se afla pe scuarul dintr-o stație de tramvai.
Potrivit martorilor, șoferul unui autoturism Peugeot, cu numere de Franța, conducea dinspre Gară spre zona industrială, iar la un moment dat, a ajuns în intersecția de la Romstal, a încercat să evite niște pietoni aflați pe trecere, a tras stânga de volan și a intrat pe linia de tramvai, oprindu-se pe un scuar, unde se aflau o femeie și un bărbat. Femeia a fost rănită și transportată la spital de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. „Pacienta prezenta o contuzie la nivelul şoldului şi membrlor inferioare. Era stabilă hemodinamic şi a fost preluată pentru investigaţii suplimentare şi supraveghere medicală”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.
Atât tânărul, cât și o fată care se afla în mașină cu el, au scăpat nevătămați. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.
Alt jigodios care nu se pregătește să dea prioritate la pietoni. Spera ca ăia de pe trecere să-i fugă din cale?