Individul care şi-a atacat fratele şi nepotul cu toporul a ajuns după gratii. Acuzat de tentativă de omor, Ionuţ M., în vârstă de 30 de ani, a fost reţinut şi ulterior prezentat în faţa instanţei de la Tribunalul Botoşani, care a dispus arestarea lui preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, cazul fiind preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Agresiunea a avut loc joi seară, la o stână din apropierea comunei Ungureni, unde Ionuţ M. a băut împreună cu fratele său, după care ar fi plecat acasă. Ulterior, bărbatul de 30 de ani s-a întors înarmat cu un topor, cu care şi-a atacat fratele, dar şi nepotul. Ambii au fost loviţi cu toporul în zona capului, după care atacatorul s-a făcut nevăzut în noapte.
Victimele au fost descoperite pline de sânge şi au fost preluate de două echipaje cu medic de la Ambulanţă şi SMURD, care le-au acordat primul ajutor, după care le-au transportat la Urgenţe. Medicii de la Spitalul Judeţean au reuşit să îi stabilizeze pe cei doi, după care atât tatăl, cât şi fiul, au fost direcţionaţi către Clinica de Neurochirurgie Iaşi din cauza leziunilor craniene suferite. Identificat de poliţişti, suspectul a fost reţinut de poliţişti, iar sâmbătă a fost arestat preventiv.