Societatea Eltrans se confruntă cu nemulţumiri generate de nivelul salariilor. Unitatea de transport local are 130 de angajaţi, din care 114 au salariul minim pe economie. „În afară de personalul TESA care depăşeşte cu 100 – 200 de lei salariul minim pe economie, ceilalţi colegi primesc salariul minim”, a declarat Victor Ivănescu, directorul Eltrans. Deşi starea de nemulţumire este în creştere, nu s-au înregistrat demisii în rândul personalului motivat de faptul că cei mai mulţi angajaţi nu mai sunt tineri şi nu-şi permit să renunţe la slujbă pentru a pleca în străinătate.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Oficialul a adăugat că aproape zilnic este întrebat de subalterni când le vor fi majorate salariile. Aceştia se simt discriminaţi în raport cu angajaţii din primărie şi aşteaptă majorări salariale motivând că şi ei sunt angajaţii municipalităţii. „Îşi compară salariile cu cele ale funcţionarilor din primărie. Le tot explic faptul că noi suntem societate comercială, iar banii vin pe bază de muncă prestată. La bugetari e simplu, au un buget şi îl împart. Oamenii sunt îndreptăţiţi să fie nemulţumiţi şi îi înţeleg”, a adăugat Victor Ivănescu.
Pentru că oamenilor aproape că le-a ajuns cuţitul la os, conducerea societăţii va încerca în perioada următoare să facă o diferenţiere a salariilor muncitorilor calificaţi şi necalificaţi. Şi asta pentru că, spre exemplu, s-a ajuns ca un portar, care lucrează şi în schimbul trei, sau în zilele de sâmbătă şi duminică, să aibă un salariu mai mare decât electricienii, sudorii sau vatmanii.
Toate calculele conducerii societăţii sunt însă ţinute pe loc de anunţatele măsuri vizând majorarea salariului minim.
„Nu ştim ce se va mai întâmpla după majorarea salariului minim. Guvernanţilor le este uşor să majoreze din pix salariul minim, dar nu se întreabă ce se întâmplă în economia reală”, a concluzionat Victor Ivănescu.