Direcţia Judeţeană de Cultură Botoşani a finalizat un proiect unicat în Anul Centenarului Marii Uniri. Instituţia botoşăneană a realizat Repertoriul Monumentelor Eroilor din localităţile botoşănene. „Nu mai există nicio finanţare similară pe proiectele Centenarului. Unele monumente au fost identificate de noi în cimitire, pline de buruieni şi neîngrijite. Am avut o poveste foarte interesantă într-o comună unde nici măcar primarul nu ştia de existenţa monumentului. A recunoscut că, dacă ştia de monument, ar fi pus şi el flori acolo de Ziua Eroilor”, a declarat Dănuţ Huţu, directorul DJC.
Lucrarea a fost editată în 500 de exemplare şi include informaţii şi fotografii despre aproximativ 200 de monumente, fiind rezultatul unei munci laborioase de cercetare a documentelor existente în arhiva DJC, a altor documente, inclusiv monografii ale localităţilor din judeţ. Repertoriul poate sta la baza unor viitoare lucrări ştiinţifice.
„Am considerat relevant să căutăm informaţii şi să tipărim un repertoriu al monumentelor eroilor, având în vedere că Marea Unire din 1918 a fost produsul jertfei poporului român. Acele monumente unele mai frumoase, altele fastuoase, altele simple, cum ar fi troiţele, povestesc despre eroismul poporului român, că au fost ţărani, învăţători, boieri, cu toţii au contribuit prin sângele lor la crearea României Mari”, a afirmat Dănuţ Huţu.
Potrivit oficialului, în 90% dintre localităţile judeţului există monumente ale eroilor. „La Tudora este un monument foarte frumos ridicat în perioada interbelică. În municipiul Dorohoi sunt monumente deosebite. Am găsit nişte cruci din piatră făcute ca şi cum ar fi din lemn, dedicate eroilor din Războiul Balcanic, din 1913. Au fost făcute de Fundaţia Ateneul Român din Dorohoi şi se regăsesc în mai multe localităţi, de la Havârna, până la Darabani, Păltiniş, Săveni, cele mai multe fiind amplasate în curtea bisericilor”, a precizat oficialul.
Cel mai vechi monument se află în Flămânzi, construit imediat după Războiul de Independenţă.
„Au fost oameni care şi-au donat din puţinul lor ca să facă un monument. Este foarte important acest lucru. Acum sunt unele fastuoase făcute din bani publici, însă nu ştiu dacă sunt atât de relevante în raport cu cele făcute prin contribuţia unor oameni simpli. Au fost familii care şi-au pierdut copii pe câmpul de luptă şi au făcut o troiţă. Poate unele nu sunt realizate artistic, însă contează simbolul, pentru ca oamenii să-şi amintească de sacrificiul înaintaşilor noştri”, a explicat Dănuţ Huţu.
Oficialul a adăugat că lucrarea care va fi lansată pe 15 noiembrie reprezintă un îndemn pentru botoşăneni pentru a-şi aminti de cei care s-au sacrificat pentru ţară. „Avem suficiente exemple pentru ceea ce a înseamnă dăruire pentru ţară. Nu a fost numai o vorbă în vânt şi nu ar trebui să ne arătăm afectaţi numai la zilele naţionale, când ne punem tricolorul în piept. Ţara asta are mii de eroi. Să ne raportăm şi noi la ei”, a concluzionat Dănuţ Huţu.