Doi botoșăneni, soț și soție, au fost răniți, duminică la amiază, în urma unui accident de circulație produs pe drumul european care leagă municipiul Suceava de Gura Humorului.
Cei doi soți se aflau într-un autoturism Skoda condus de bărbatul de 55 de ani. Pe fondul vitezei, într-o curbă, botoșăneanul a pierdut controlul asupra direcției de mers, după care a intrat pe contrasens, unde a lovit un autoturism Volkswagen Golf înmatriculat în Suceava, după care s-a izbit violent într-un parapet metalic de pe marginea drumului.
La fața locului s-au deplasat două ambulanțe, care i-au preluat pe cei doi soți din Botoșani și i-au transportat la Spitalul Județean de Urgență din Suceava, unde au rămas internaţi cu mai multe contuzii şi traumatisme.