Surpriză în cazul profesorului de sport bănuit de viol. După o lună petrecută în spatele gratiilor, Cristian M. a părăsit arestul poliţiei şi asta pentru că instanţa de judecată a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Magistraţii i-au stabilit totodată o serie de măsuri şi obligaţii, atrăgându-i atenţia că nerespectarea acestora ar putea atrage reîncarcerarea.
Profesor la Liceul cu Program Sportiv (LPS), Cristian M., în vârstă de 49 de ani, a fost reţinut de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale (SIC) pe 19 septembrie, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de viol. În urma probatoriului administrat de anchetatori a rezultat faptul că la data de 3 septembrie a.c acesta a întreţinut un raport sexual normal cu o minoră de 15 ani (n.r. – elevă la LPS Botoşani) prin constrângerea fizică şi morală a acesteia. Cazul este anchetat în prezent de poliţiştii din cadrul SIC, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani.
Agresiunea sexuală ar fi avut loc în momentul în care eleva, care intenţiona să se transfere de la liceu, i-ar fi solicitat profesorului să o ajute în obţinerea unei adeverinţe cu situaţia şcolară. Cristian M. ar fi discutat cu un alt antrenor, încercând să o determine să renunţe la transfer, după care, motivând că trebuie să vadă un teren de la marginea municipiului, a dus-o cu maşina pe adolescentă până în apropierea pădurii Rediu, unde, sub contrângere psihică, a determinat-o să întreţină un raport sexual normal. Marcată de cele întâmplate, fata s-a destăinuit pe Internet unui psiholog, care i-a anunţat imediat părinţii. Ulterior, cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor, care au efectuat o serie de investigaţii, primele cercetări confirmând abuzul sexual.