spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTArmă deţinută ilegal descoperită după o percheziţie

Armă deţinută ilegal descoperită după o percheziţie

Tânărul din comuna Vorniceni, bănuit că ar fi distrus trei camere de supraveghere şi a furat alte două, va fi cercetat penal şi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Asta pentru că în urma percheziţiei domiciliare efectuată miercuri de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii criminale, în locuinţa acestuia s-ar fi găsit şi o armă deţinută nelegal. „S-a dispus extinderea urmării penale pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, printre bunurile identificate în cursul procedeului probatoriu efectuat de poliţişti fiind identificată o armă încadrată de legislaţia în vigoare ca neletală, aceasta funcţionând pe principiul aerului comprimat”, a precizat Alexandra Hriţcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean. În vârstă de 23 de ani, Marian Dumitru L. a intrat în atenţia poliţiştilor după ce în noaptea de 2 spre 3 septembrie a.c., a distrus trei camere de supraveghere stradală montate de Primăria Vorniceni şi a sustras alte două, prejudiciul fiind estimat la 7.700 lei. Reţinut miercuri pentru 24 de ore, sub acuzaţiile de distrugere şi furt calificat, tânărul a fost prezentat ieri în faţa instanţei de la Judecătoria Săveni, care a dispus plasarea lui în arest la domiciliu. Procurorii au făcut însă contestaţie, solicitând arestarea lui preventivă.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
0.6 ° C
0.6 °
0.5 °
82 %
7.9kmh
84 %
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...