joi, aprilie 10, 2025
AcasăLocal BTMunicipalitatea botoşăneană îi va primi pe militarii eroi participanţi la Ştafeta Veteranilor

Municipalitatea botoşăneană îi va primi pe militarii eroi participanţi la Ştafeta Veteranilor

Mâine, în jurul orei 19.00, în municipiul Botoşani va ajunge pentru prima oară Ștafeta Veteranilor, manifestare organizată de Asociația Voluntarilor Invictus. Ceremonia de primire a ștafetei va avea loc în fața primăriei, în prezența primarului Cătălin Flutur, a comandantului Garnizoanei Botoșani, a militarilor din această garnizoană, a veteranilor de război și a botoşănenilor care vor dori să participe la un eveniment deosebit. Purtătorii ștafetei vor fi așteptați în fața primăriei de soldați cu torțe.

Ștafeta Veteranilor este un eveniment anual. Ajunsă la a V-a ediţie, această acţiune naţională integrează eforturile a peste 150 de atleți care doresc să alerge peste 3300 de kilometri, în scopul promovării valorilor naționale și a respectului față de veteranii și eroii României.

”Onorăm cu această ocazie pe soldaţii veterani care au suferit traume fizice şi psihice și pe care le-au depăşit cu ajutorul sportului. Sunt oameni curajoşi care, după experiențele – limită trăite în războaie, au reuşit să meargă mai departe şi să devină o sursă de inspiraţie pentru noi toţi”, a declarat Cătălin Flutur.

În perioada 20 – 27 octombrie, 15 veterani români vor participa la Jocurile Invictus de la Sydney. Este a doua participare a eroilor români la această competiţie unică în lume, iniţiată de prinţul Harry al Marii Britanii. Competiţia va reuni 500 de participanţi.

Jocurile Invictus, olimpiada militarilor răniţi pe front, reprezintă o lecție de viață urmată de o lecție de voință, victoria voinței și triumful curajului. Povestea unor oameni care nu numai că nu renunță, dar continuă să câștige.

„Menirea acestor jocuri este de a le mulțumi celor care, servindu-și țara pe front, s-au îmbolnăvit grav, sau au rămas infirmi. Și de a-i ajuta să se ridice și să lupte din nou. Ceea ce au făcut cu toții”, se arată într-un comunicat de presă transmis de municipalitatea botoşăneană.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.3 ° C
3.8 °
3.3 °
91 %
8.5kmh
100 %
J
3 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...