La 21 ianuarie 1801, epitropia bisericii Sf. Paraschiva adresa o jalbă domnului de atunci, Constantin Ipsilanti voievod, împotriva lui Ştefan căpitan, care având o casă pe locul bisericii nu mai plătise bezmenul (chiria) datorat acesteia de 16 ani. Epitropii cer carte domnească pentru vinderea casei şi achitarea, astfel, a datoriei. La 22 septembrie 1802, vornicul de Botoşani, spătarul Callimachi, comunica epitropiei acestei biserici să se prezinte la Vornicia de Botoşani, în pricina ce o are cu Ştefan bărbierul.
Înmulţindu-se numărul credincioşilor din mahalaua Vrăbienilor, mulţi dintre aceştia pomeniţi în documente ca fiind destul de chivernisiţi, printre ei şi numeroşi greci pe care afacerile îi făcuseră să se stabilească în târg, vechea biserică din lemn se va fi dovedind neîncăpătoare şi nepotrivită noii situaţii, mai ales după ce, în alte parohii şi mahalale, credincioşii de acolo ridicaseră biserici falnice de piatră, spre mândria lor şi preaslăvirea lui Dumnezeu, cel ce se îngrijise de sănătatea şi prosperitatea ctitorilor.
După exemplul celorlalte mahalale, enoriaşii Vrăbienilor şi preoţii lor parohi vor osteni pentru strângerea de fonduri necesare ridicării noii biserici, din piatră, cu acelaşi hram al Sfintei Paraschiva. Într-un document nedatat, dar scris înainte de 6 octombrie 1815, vechilii de la Botoşani ai vel vornicului Manolachi Dimachi, unul dintre acei greci ai cărui înaintaşi, urmând pe unul sau altul din domnii fanarioţi, au rămas pe aceste locuri, îngroşând rândurile noilor dregători clientelari în dauna boierilor pământeni, înaintau domnului Scarlat Callimachi o jalbă în numele grecului, care era epitrop al bisericii Sf. Paraschiva. Cei doi erau Athanasie, econom la acea biserică şi sulgerul Vasile Pisoschi, unul dintre membrii de seamă ai comunităţii parohiei.
Cei doi se plângeau domnului că pe un loc al bisericii, situat în mahalaua Sf. Ilie, îşi ridicase bina (construcţie, n.ns.) un oarecare Ştefan băibăcar (cel ce lucra baibarace, adică haine scurte din suman, surtuce); la început, acesta plătise bezmenul cuvenit bisericii, dar de la un timp a refuzat acest lucru, după cum refuzase să dărâme binaua. Se mai arată în acest document că Epitropia Sf. Paraschiva dorea să vândă acel loc pentru a-şi acoperi cheltuiala cu ridicarea noii bisericii din piatră. Pe verso este scrisă porunca domnului pentru vornicii de Botoşani, cărora li se cerea cercetarea şi hotărârea locului de casă pe care epitropia bisericii voia să îl vândă pentru a-şi acoperi meremeturile (lucrările de reparaţie sau de întreţinere).
Se pare că biserica era deja ridicată la acea dată, pentru că prin hrisovul din 27 iunie 1815, Scarlat Callimachi voievod întăreşte catastihul breslei tălpălarilor din Botoşani, care se oferiseră să întreţină biserica Sfânta Paraschiva, nou zidită din piatră, obligându-se să dea acesteia câte 200 de lei pe an şi „toată cheltuiala privind untdelemnul, lumânările, tămâie”. Nici nu se ridicase bine biserica, poate şi cu ajutorul contribuţiilor lor financiare, că meşteşugarii din breasla tălpălarilor s-au şi orânduit ca protectori ai ei, alegându-şi-o la rândul lor, ca protectoare spirituală, pe Sfânta Paraschiva, mânaţi fără îndoială de cucernicie, dar şi de omeneasca trufie de a nu fi mai prejos decât vecinii şi concurenţii întru meşteşug, blănarii, cei care înălţaseră, înaintea lor, biserica având hramul Sf. Ilie.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU