Comuna Vârfu Câmpului a fost în mare sărbătoare. În acest an, tradiţionala sărbătoare s-a împletit cu marcarea Anului Centenar şi a celor 626 de ani de la înfiinţarea comunei. La vreme de toamnă, autorităţile locale au oferit localnicilor prilej de mare bucurie. Sărbătoarea comunităţii a debutat sâmbătă cu o slujbă religioasă în cinstea cuplurilor de aur, dar şi a localnicilor care au peste 88 de ani.
După slujbă şi premierea sărbătoriţilor, a urmat un spectacol dedicat acestora. Ziua a continuat cu un program pentru tineretul din comună, ce a inclus un concurs de miss şi mister, un spectacol susţinut de MCDJ_M, JOJO şi Nineka şi seara tineretului.
A doua zi a sărbătorii comunităţii a început astăzi cu slujbele religioase oficiate în bisericile din comună, cu dedicaţie pentru ziua recoltei, pentru tot ce înseamnă bogăţie şi sărbătoare a comunei Vârfu Câmpului. Tot ieri a avut loc parada portului popular, urmată de un spectacol de gală. Pe scenă au urcat Fetele din Botoşani, Cornelia Ciobanu, Dan Doboş, Margareta Clipa, Ansamblul „Codrii Cosminului”, din Voloca – Ucraina. La Vârfu Câmpului au fost prezenţi şi oficiali din această localitate care, alături de Maria Huţu, au semnat o scrisoare de intenţie privind înfrăţirea dintre cele două localităţi.
Atmosfera de sărbătoare a fost întregită de expoziţii de animale, de păsări, de produse agricole şi obiecte realizate de meşteri populari. Artiştii care au urcat pe scenă nu au uitat de Anul Centenar şi au vorbit de unire şi de dorinţa românilor de a fi bine în această ţară. Sărbătoarea a fost pe măsura aşteptărilor localnicilor. Mulţi s-au prins în hore alături de primarul comunei, dar au şi lăcrimat de emoţie.
Nu au fost uitaţi gospodarii comunei, care au fost premiaţi, dar nici tinerii care duc faima comunei prin sport.
Maria Huţu, primarul comunei, a declarat că, la cea de a treia ediţie a sărbătorii comunităţii, s-a dorit ca manifestarea să aibă o încărcătură deosebită. „Am semnat astăzi un protocol de înfrăţire cu fraţii noştri din Voloca – Ucraina, tocmai pentru a da mai multă importanţă acestei sărbători, Anului Centenar. Este un vis al nostru şi al fraţilor noştri de dincolo de Prut. Am adunat aici români din toată ţara de la Costeşti – Argeş, Cumpăna – Constanţa, din judeţul Botoşani, artişti de elită şi nu în ultimul rând grupuri vocale şi fanfara din Nicoreni – Drochia şi corul „Codrii Cosminului” din Ucraina”, a precizat Maria Huţu. Edilul a adăugat că îşi doreşte ca toţi locuitorii comunei să se bucure de sănătate, să rămână în continuare vrednici, harnici, demni. „Să fie alături de mine de câte ori le-o cer, mai ales în proiecte de dezvoltare a comunităţii noastre pentru că Vârfu Câmpului este o comună cu oameni gospodari, oameni aşezaţi şi merită să fie comuna numărul unu de pe Valea Siretului şi, de ce nu, din judeţul Botoşani”, a concluzionat Maria Huţu.