Zilnic ajung la Urgenţe pacienţi care spun că au recurs la metode de suicid, însa care nu îi afectează cu nimic. Aşa s-a întâmplat în weekend cu un bărbat care a spus că a înghiţit un pumn de dicardocalm sau o femeie care ar fi băut otravă, fără a avea niciun simptom, însă.
Astfel de eprsoane încearcă cu orice preţ să obţină atenţia rudelor şi apropiaţilor. Medicii se confruntă cu tot mai multe tentative de suicid anunţate. Mai nou, mulţi sunt descoperiţi chiar cu ştreangul de gât sau cu pastilele în gură, însă toţi au în comun faptul că aşteaptă să fie prinşi de familie.
Medicii urgentişti sunt uimiţi de numărul tot mai mare de botoşăneni, în special femei, care vor să îşi pună capăt vieţii, însă numai declarativ, fie cu medicamente care nu le provoacă nici măcar ameţeli, fie prin metode mai violente, dar în aşa fel încât să nu îşi pună viaţa în pericol. Specialiştii spun că majoritatea tinerilor se “sinucid” pentru o notă proastă, pentru o dispută amoroasă sau pentru o ceartă în familie, în timp ce adulţii încearcă să obţină atenţia rudelor sau apropiaţilor, transformând un act îngrozitor într-o monedă de şantaj.
Aşa s-a întâmplat zilele trecute şi cu doi botoşăneni, un bărbat de 38 de ani din Cătămărăşti Deal şi o femeie de 32 de ani, din Vlădeni, ambii ajungând la Urgenţe după ce au decis să îşi pună capăt zilelor, dar au sunat imediat la 112. Bprbatul a ajuns la Urgenţe spunând că se simte rău, după ce a înghiţit mai multe pastile găsite la îndemână, în scot suicidar. A fost preluat imediat de către medici, însă chestionat mai îndeaproape, acesta îşi amintea doar mai multe folii de dicarbocalm, pe care le-ar fi înghiţit. Cu puţin timp înaintea lui a ajuns la spital şi o femeie, care a sunat la 112 spunând că a băut otravă. Imediat la faţa locului a fost trimisă o ambulanţă, cadrele medicale găsind-o însă pe femeie teafără şi nevătămată. Ceasta a fost totuşi adusă la spital, unde medicii au evaluat-o şi au concluzionat că nu băuse nicio substanţă otrăvitoare.
Majoritatea pacienţilor care ajung la spital cu astfel de tentative folosesc pastile care nu îi pot omorî. Aceştia recurg la anticoncepţionale, vitamine sau pilule pentru raceală. „Devin actori desăvârşiţi. Au început să ştie câte şi mai ales ce fel de pastile să ia. Să ajungă la spital, dar să nu păţească nimic. Dramatizarea face totul, şi când le spui că le faci spălături gastrice deja încep să dea semne că îşi revin”, a spus un asistent din cadrul Unităţii de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean.
Dacă statisticile la nivel naţional au arătat că suicidul este mai frecvent primăvara şi toamna, pentru că psihozele şi depresiile sunt mai frecvente în aceste perioade, la Botoşani numărul „sinucigaşilor” de acest fel este influenţat de plecările părinţilor în străinătate, calendarul de examene sau certurile din familii.
Exisă însă şi cazuri dramatice, cum a fost al unui tânăr anul trecut, care a încercat să îşi impresioneze iubita cu care se certase trimiţându-i poze cu un ştreang de gât, însă a alunecat de pe scara pe care era urcat şi a sfârşit asfixiat.