Este o expresie pe care o folosim atunci când vrem să încurajăm pe cineva într-un anumit demers ce i se pare acestuia greu de realizat. „A nimerit orbul Brăila”, îi spunem, cu înţelesul de nu e atât de greu, poţi şi tu să o faci, pare greu, dar în realitate e mai uşor. Au fost oferite câteva explicaţii ale originii expresiei, mai mult sau mai puţin credibile. Una dintre ele se referă la faptul că Brăila, fiind oraş la Dunăre, era mai uşor de nimerit de către călători, fie ei şi orbi. Alta pleacă de o legendă conform căreia un tânăr născut orb şi-ar fi exprimat intenţia de a ajunge la o apă curgătoare. A fost sfătuit să meargă drept înainte, lucru pe care acesta făcându-l, a ajuns la Dunăre şi, implicit, la Brăila.
Explicaţii ce par mai apropiate de realitate sunt cele oferite de către lingvistul Stelian Dumistrăcel, în „Pînă-n pînzele albe. Dicţionar de expresii româneşti”, Iaşi, 2001. Acesta arată că iniţial expresia ar fi circulat în nordul Moldovei, oraşul evocat fiind însă Suceava. În evul mediu, dar şi mai târziu, capitala moldavă era o destinaţie pentru pelerinajele orbilor. Mulţi dintre aceştia mergeau până acolo neînsoţiţi, fiind ajutaţi de către binevoitori să ajungă la ţinta propusă. Ce căutau orbii la Suceava? E simplu, încă din vremea lui Alexandru cel Bun, la 1402, aici fuseseră aduse moaştele Sfântului Ioan cel Nou, despre care se spunea în popor că au virtuţi tămăduitoare şi pot reda orbilor vederea. În celebrele sale „Amintiri din copilărie”, Creangă pune în gura tatălui unui elev humuleştean, ce era găzduit împreună cu alţi colegi la Fălticeni, propoziţia: „Nimeresc orbii Suceava şi eu nu eram să vă nimeresc”?
În timp, s-a produs o substituire între Suceava şi Brăila. Academicianul Alexandru Graur face apropiere între numele oraşului şi alfabetul Braille şi crede că expresia pleacă de la o alta, „a cunoscut orbul Braille”, adică alfabetul folosit de nevăzători şi creat de către un alt nevăzător, Louis Braille, care orbise la vârsta de trei ani. În afară de apropierea de pronunţie dintre Braille şi Brăila, o altă realitate pare să stea la originea expresiei.
Se spune că nevăzătorii din Muntenia celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea mergeau la librăriile în care se aduceau cărţile scrise cu acest alfabet special, în care literele sunt ieşite în relief şi au pe ele diferite combinaţii de puncte pe care nevăzătorii le simt cu vârfurile degetelor. Ei se adresau librarului solicitându-i „cărţile în Braille”. Cum acest nume nu spunea nimic majorităţii celor din jur şi cum se apropie, ca pronunţie, de mult mai cunoscuta Brăilă, în timp Braille a devenit Brăila.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
