O coordonare perfectă între cadre medicale ale instituțiilor de specialitate din Botoșani și Iași au dus la salvarea unui bărbat în vârstă de 38 de ani, care, în ciuda vârstei tinere, a fost diagnosticat cu infarct. Bărbatul se afla acasă, în localitatea Rădăuţi Prut, din județul Botoșani, atunci când a simțit dureri în zona pieptului. Îngrijorat, a sunat la 112, la domiciliul acestuia ajungând un echipaj cu asistent de la Serviciul Judeţean de Ambulanță. Imediat ce a fost preluat, pacientul a fost conectat la aparatul EKG din ambulanță, asistentul transmițând ulterior datele către dispeceratul SMURD din Iași, întrucât a observat unele probleme la ritmul cardiac.
De la Iași, un medic a preluat datele transmise de asistentul din ambulanță, specialistul constatând că pacientul suferise un infarct. Pasul următor a fost trimiterea unui elicopter SMURD, care a aterizat pe stadionul din Darabani, de unde a preluat pacientul pentru a-l transporta direct la Iaşi. Astfel, coordonarea între speciliaști a făcut să se câștige timp prețios, pentru că bărbatul nu a mai trecut pe la Dorohoi sau Botoşani şi nici nu a mai fost nevoie să se trimită către el o ambulanţă cu medic, dar mai ales să se identifice la timp soluțiile cele mai potrivite pentru a salva o viață.
Termenul telemedicină este folosit atunci când medicul și pacientul sau reprezentantul pacientului comunică la distanță, deci fără să se afle în același spațiu. Tehnica modernă, prin care un medic poate coordona de la distanță intervenția în cazuri de urgență, sau poate oferi o a doua părere în cazul unor boli cronice sau investigații imagistice, este folosită la scară largă în Suedia, Norvegia, Finlanda, Canada, Australia sau SUA.